Alertă la Parlament. Călin Popescu Tăriceanu demisionaează
Alertă la Parlament. Călin Popescu Tăriceanu demisionaează
Politic Ultima Ora

După ”divorțul” de PSD, Tăriceanu susține că bugetul are o gaură de 9 miliarde de lei

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu spune că s-a ajuns la situaţia în care bugetul României are o gaură de nu mai puţin de 9 miliarde de lei.

„A fost problema bugetului care a fost discutat, ca să constatăm acum în august că bugetul are acum o gaură de 9 miliarde de lei. Măsurile luate la rectificare nu vindecă bugetul. Problemele rămân. La nivel local cooperarea merge prost. Am făcut o evaluare cu organizaţiile din teritoriu, încercând să evaluăm nivelul de colaborare. 8 organizaţii din 47 ne-au spus că la nivel local coaliţia funcţionează. Miniştrii erau nemulţumiţi”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, potrivit Mediafax.

Președintele ALDE a precizat că Guvernul a făcut numeroase modificări la OUG 114, care nu fuseseră agreate în Coaliţie.

„Am convenit ca până pe 20 august să discutăm aceste lucruri. În primul rând că nu a venit, că a avut o problemă medicală. Ne-am întâlnit miercuri, dar cu colegii dânsei, nu au avut nimica şi ne-au zis că gândesc un plan cu 10 măsuri, dar măsuri de mai mică amploare. I-am spus „doamna Dăncilă, aţi ales o formulă de supravieţuire. Eu cred că e prea puţin. Dacă nu ieşim în ofensivă, soarta ne e pecetluită şi în 2020 dumneavoastră care aţi plecat de la 46 poate rămâneţi cu un 20-25%, dar noi nu ne putem permite acest lucru” şi sunt chestiuni de dată recentă. Am convenit să modificăm OUG 114 la care am avut obiecţiuni de la început şi care a suferit o serie de adăugiri pe care noi nu le convenisem în Coaliţie”, a declarat Tăriceanu.

Acesta susține că din cauza guvernării, ALDE a obținut un rezultat prost la europarlamentare.

„Guvernarea a lăsat unele urme asupra noastră. Am avut cu 2 luni înainte de europarlamentare 13%, apoi 10-12%. Am primit cu o săptămână înainte de alegeri informaţii că rezultatul va fi prost. Ce a urmat a fost unul sub orice aşteptări şi acest lucru a declanşat un proces de reflexie.”, a mai declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.