Bugetul 2019: 100 de milioane de euro pentru partidele politice. Cu 139% mai mult decât în 2018
Politic Ultima Ora

Dragnea s-a rugat de pensionari să-l ajute cu referendumul. Dar, nu mai face ”campanie”, ci ”acțiuni de infomare”

Liviu Dragnea s-a întâlnit joi cu Organizația pensionarilor PSD, cărora le-a transmis solicitarea de a se implica în problema referendumul din 6-7 octombrie. Mai precis, le cere să meargă din ușă în ușă să ”lămurească” electoratul despre tematica acestei chemări la urne a cetățenilor.

Cu doar 48 de ore în urmă, premierul Viorica Dăncilă a uluit opinia publică după ce a declarat în Parlamentul European că PSD nu se va implica în campania de promovare a referendumului din 6-7 septembrie. Asta în condițiile în care șeful ei politic, Liviu Dragnea, anunțase înainte exact opusul!

Astăzi, în fața presei, Dragnea  fost nevoit să dreagă busuiocul după întâlnirea cu pensionarii: nu i-a trimis să facă o ”campanie”, ci ”acțiuni de informare” – ceea ce, în opinia șefului Camerei Deputaților, este altceva.

„Le-am mulţumit pentru susţinerea pe care mi-au arătat-o şi mi-au transmis-o şi public înainte de CEx. Le-am explicat că este important pentru noi ca partid să organizăm în perioada următoare acţiuni de informare a populaţiei cu privire la referendum. I-am rugat să se implice”, a declarat Dragnea.

Întrebat ce trebuei să facă pensionarii, concret, Dragnea a fost prins din nou pe picior greșit. Pentru a evita să spună că este o campanie în favoarea referendumului, a declarat că vârstnici vor să lămurească electoratul ce vor vota de fapt, pentru că, a spus liderul PSD, întrebarea nu a fost formulate prea clar pe buletinul de vot.

Desigur, trebuie menționat că PSD, pe care Dragnea îl conduce, a formulat întrebarea pentru referendum…

 

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.