Desecretizează Meleşcanu Memorandumului privind mutarea Ambasadei României?

Meleșcanu, declarații de ULTIMĂ ORĂ după întâlnirea cu Dragnea. Decizia luată cu privire la desecretizarea Memorandumului privind mutarea Ambasadei României

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat joi că el, personal, nu sprijină iniţiativa cu privire la desecretizarea memorandumului elaborat de Guvern pe tema mutării Ambasadei României din Israel, dar a precizat că aceasta va fi o hotărâre pe care o va lua Executivul şi premierul, anunță Agerpres.

Şeful diplomaţiei române a avut joi o întâlnire de aproximativ 30 de minute cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în biroul acestuia din urmă, de la Palatul Parlamentului.

„Am venit (la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor – n.r.) să vorbim despre programul de guvernare, despre implementarea programului de guvernare. (…) Nu am discutat despre desecretizarea memorandumului cu privire la mutarea ambasadei. (…) A fost o idee (desecretizarea memorandumului – n.r.), eu, personal, nu sprijin iniţiativa, dar, sigur, e o hotărâre pe care o va lua Guvernul, doamna prim-ministru. Acum domnului Dragnea i-am prezentat stadiul în care ne aflăm şi faptul că ne concentrăm pe chestiunile economice cu toate ministerele, de la Economie până la Agricultură, să vedem care sunt avantajele şi dezavantajele”, a afirmat Meleşcanu.

Declarația lui Meleșcanu vine după ce vicepremierul Paul Stănescu a cerut desecretizarea Memorandumului.

„Am discutat, într-adevăr, în Biroul Național Permanent. Domnul președinte Dragnea a pus această problemă s-o studiem. Și, dacă se poate face, cred că ar fi bine să știe tot poporul ce discutăm în guvern, că nu e nicio problemă, n-avem secrete. Vorbim de România, nu de persoane sau de grupuri politice”, a declarat, pentru Digi24, vicepremierul Paul Stănescu.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.