Deputatul Cătălin Rădulescu vrea să depună plângere penală împotriva lui Iohannis. Ce l-a enervat

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, supranumit ”Mitralieră”, l-a acuzat pe președinte Klaus Iohannis că a amenințat Executivul când l-a avertizat să nu adopte ordonanțe de urgență privind justiția până la referendumul din 26 mai. Rădulescu az afirmat că ar trebui făcută o plângere penală pe numele șefului statului.

”Am auzit ce a declarat tovarășul Iohannis. De mult nu ne mai interesează dânsul, dar văd că pe măsură ce se apropie alegerile prezidențiale, că bănuiesc că pentru dânsul alegerile europarlamentare nu au miză la câte prostii face în ultima perioadă, și am înțeles că a amenințat, într-un fel, voalat guvernul, ceea ce înseamnă o ingerință crasă și gravă în activitatea guvernului. Mai nou înțeleg că vrea să se consulte cu Parlamentul, dar nici termenii nu-i cunoaște acest individ. O declarație nu e consultare cu Parlamentul. E o declarație pe care vrea să o facă în Parlament, cum ar face și de la pupitrul dânsului de la Cotroceni. În ceea ce privește faptul că dânsul amenință guvernul să nu mai dea ordonanțe până nu se face acest referendum, este grav. Probabil că trebuie consultați iar avocații și oamenii cu studii juridice din Parlament și din Guvern și ar trebui făcută iar o plângere penală pentru acest atac voalat asupra guvernului, pentru această amenințare”, a declarat pentru MEDIAFAX Cătălin Rădulescu.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.