
Dăncilă, atac public la Kovesi. Comandă de la Dragnera, din pușcărie
Viorica Dancila a atacat-o dur pe Laura Codruța Kovesi într-un interviu pentru The Guardian. Premierul a afirmat că nu o susține pe Kovesi la șefia Parchetului European pentru că are „probleme în justiție”. Dacă ajunge procuror-șef european, fosta șefă a DNA ar începe să investigheze fraudele cu bani europeni și ar ajunge astfel și la dosarele lui Liviu Dragnea.
”Doamna Kovesi trebuie să-și rezolve problemele din justiție. Ce vom face dacă acele acuzații sunt reale? Eu nu știu dacă sunt reale sau nu, este o ipoteza, dar cred că imaginea României ar fi afectată și eu îmi doresc că imaginea țării mele să fie foarte bună”, a declarat Dancila pentru The Guardian.
Președintele PSD a îndulcit apoi tonul și a spus că nu se mai amestecă deloc în Justiție.
”Am înțeles mesajul primit pe 26 mai. Noi nu mai vorbim despre sistemul de justiție și nu mai lăsăm pe nimeni să se implice pe acest subicet. Mi-aș dori să ne întoarcem la agenda de care sunt interesați cetățenii, să vorbim mai puțin despre sistemul de justiție”, a mai spus Dancila.



Comentarii