
CUTREMUR ÎN PSD! Fostul ministru al sănătății a fost dat afară! FOTO
Fostul ministru al sănătății, în guvernul PSD, Florian Bodog a a primit o grea lovitură.
Deputatul PSD nu va mai fi cadru didactic asociat la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, aşa cum şi-a dorit,scrie ebihoreanul.ro.
Rectorul de la Cluj, Dana Buzoianu, a anunţat că „probabil” nu îl va mai angaja.
„Probabil că nu o să îi mai oferim un contract, deși pe noi ne-ar ajuta să avem un profesor aici”, a declarat Dana Buzoianu.

Bodog a făcut o cerere către Consiliul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, unde este cadru didactic titular, solicitând acceptul şefilor pentru „a susţine activităţi didactice ca şi cadru didactic asociat la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, în anul universitar 2020-2021, fără a afecta activitatea didactică din cadrul facultăţii”.

Cererea sa a fost aprobată la începutul lunii martie, iar pe 25 martie a fost confirmată şi de Senatul Universităţii din Oradea.
Aşadar, de aproape o săptămână, Bodog este liber să semneze un contract cu UMF Cluj Napoca şi e greu de crezut că a făcut aceste demersuri birocratice dacă n-ar fi avut deja acordul conducerii instituţiei la care vrea să devină asociat.
De altfel, de regulă, universitarii înaintează aceste cereri după ce au perfectat o înţelegere cu noul angajator, obţinerea acordului şefilor fiind doar o formalitate.
CNATDCU i-a retras lui Bodog titlul de doctor în Management obţinut la Universitatea de Vest din Timişoara, după ce specialiştii au confirmat că lucrarea este copiată. În plus, parlamentarul PSD a rămas şi fără dreptul de a coordona doctoranzi, Ministerul Educaţiei confirmând că acesta nu a îndeplinit criteriile minime pentru a obţine titlul de abilitare, aşa cum BIHOREANUL a dezvăluit încă din 2016.

Întrebată dacă este morală angajarea lui Bodog, șefa UMF Cluj a spus că nu ar avea o problemă cu această colaborare, pentru că are deficit de personal. Aşadar, în lipsa unui profesor mai bun, merge şi unul dovedit plagiator…
„Până acum, știți cum e și cu doctoratul ăsta, că și eu m-am interesat: are două doctorate.
Și doctoratul retras e cel în economie, nu în medicină. În același timp, universitatea mea, în acest moment nu are profesor la chirurgie plastică.
E o chestie de utilitate, ca să zic așa. Nu avem, nu avem nici conferențiar, nici profesor.
Datorită situației pe care ați menționat-o, probabil că nu o să-i mai oferim (n. red. contract), deși pe noi ne-ar ajuta să avem un profesor aici”, a declarat Buzoianu la Europa FM.



Comentarii