Cum s-au repartizat voturile între bărbați și femei, la Congresul PSD 1
Cum s-au repartizat voturile între bărbați și femei, la Congresul PSD
Politic Ultima Ora

Cum s-au repartizat voturile între bărbați și femei, la Congresul PSD

Premierul Viorica Dăncilă a devenit sâmbătă preşedinte executiv al PSD, fiind votată de 2.880 de delegaţi prezenţi la Congresul extraordinar al PSD. S-au înregistrat 939 de voturi „împotrivă”.

Pentru aceeaşi funcţie, Ecaterina Andronescu a obţinut 541 de voturi „pentru”, „împotrivă fiind înregistrate 3.278 de voturi”. Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a obţinut 292 ”pentru” şi 3.527 ”împotrivă”.

Marian Neacşu a obţinut funcţia de secretar general cu 3.063 de voturi pentru, împotrivă înregistrându-se 668 de voturi. Contracandidatul său, Codrin Ştefănescu a obţinut 668 de voturi „pentru” şi 3.063 de voturi împotrivă.

În cadrul Congresului extraordinar au fost validaţi vicepreşedinţii pe regiuni de dezvoltare:

* Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava): Doina Fedorovici (PSD Botoşani) şi Gabriel Vlase (PSD Bacău)

* Regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea, Tulcea): Mirela Furtună (PSD Tulcea) şi Marian Oprişan (PSD Vrancea)

* Regiunea Sud (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman): Carmen Dan – PSD Teleorman (pe locurile alocate femeilor) şi Adrian Ţuţuianu – PSD Dâmboviţa

* Regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea): Lia Olguţa Vasilescu (PSD Dolj) şi Paul Stănescu (PSD Olt)

* Regiunea Vest (Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş): Natalia Intotero (PSD Hunedoara) şi Mihai Fifor (PSD Arad)

* Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj): Doina Pană (PSD Bistriţa-Năsăud) şi Gabriel Zetea (PSD Maramureş)

* Regiunea Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu): Roxana Mînzatu (PSD Braşov) şi Bogdan Trif (PSD Sibiu)

* Regiunea Bucureşti – Ilfov: Gabriela Firea (pe locurile alocate femeilor) şi Robert Negoiţă – PSD Sector 3 (pe locul alocat bărbaţilor).

La lucrări au fost prezenţi peste 4.000 de delegaţi. Ecaterina Andronescu şi Nicolae Bănicioiu s-au retras din cursa pentru funcţia de preşedinte executiv. De asemenea, Daniel Florea şi-a retras candidatura depusă pentru funcţia de vicepreşedinte pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.