
Cristi Borcea s-a întors la închisoare: a fost condamnat definitiv la 5 ani cu executare
Cristi Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. Fostul acţionar dinamovist se va întoarce în spatele gratiilor la jumătate de an de când a fost eliberat condiţionat. Cristi Borcea s-a predat la IPJ Ilfov, în această dimineață.
Este vorba despre Dosarul retrocedărilor, din anul 2008, în care Radu Mazăre şi o întreagă listă de funcţionari publici, printre care şi Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, sunt acuzaţi de infracţiuni de corupţie, mai exact: abuz în serviciu în formă calificată, falsul intelectual, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de fals, asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.
În acest dosar Cristian Borcea a primit 5 ani de închisoare cu executare, Nicuşor Constantinescu – 5 ani cu executare, Dragoş Săvulescu – 5 ani şi jumătate cu executare, notarul Aurel Jean Andrei – 2 ani cu suspendare (cu 4 ani termen de încercare).
Potrivit anchetatorilor, Borcea s-a asociat cu Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu (şi ei condamnaţi în acest dosar), în societatea comercială „Holiday Club Neptun” SA.
Săvulescu şi Giurgiucanu ar fi intrat, ilegal, în posesia unor drepturi succesorale ce aparţineau unei persoane în vârstă – Ivonne Aline Buzescu-Movilă. Ajutaţi de un notar, cei doi au acţionat ca mandatari în numele acesteia şi au solicitat Primăriei Constanţa să intre în posesia unor suprafeţe de teren ce însumau 12.500.000 de metri pătraţi.
Mai mult, ei au vândut succesiv drepturile succesorale unor cunoscuţi sau rude, la preţuri foarte mici. DNA a stabilit că Borcea a cumpărat de la cei doi asociaţi, la preţuri modice, o cotă de 12,25% din drepturile succesorale, reprezentând 1.531.250 de metri pătraţi.
Comisia de aplicare a Legii 10/2001 din Primăria Constanţa a luat act de „vânzările” şi „revânzările” de drepturi succesorale de care a fost deposedată Buzescu-Movilă, pe baza unor referate aprobate de primarul Mazăre.
Potrivit DNA, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001 şi Radu Mazăre au emis înscrisuri în baza cărora s-au constituit nelegal drepturi de proprietate privată pentru 96 de terenuri intravilane din patrimoniul municipiului Constanţa şi din domeniul public al statului, ale căror preţuri au fost mult subevaluate.
În primă instanţă, Cristi Borcea a fost achitat de judecători, însă la apel a fost condamnat la cinci ani de închisoare.
Acest lucru înseamnă că Borcea se întoarce după gratii la şapte luni de când a fost eliberat condiţionat.
În iulie 2018, el a ieşit din închisoare, după ce a executat patru ani şi patru luni de închisoare în Dosarul Transferurilor, în care a fost condamnat la o pedeapsă şase ani şi patru luni.
În acest dosar, instrumentat de DNA, Borcea a fost condamnat alături de alţi şapte reprezentanţi ai fotbalului românesc. Potrivit DNA, faptele săvârşite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obţinuţi din transferuri fiind spălaţi prin intermediul unor firme off-shore.
Cristi Borcea mai este cercetat într-un dosar instrumentat de DIICOT, în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani. Procurorii l-au plasat sub control judiciar, după ce omul de afaceri a plătit o cauţiune de 2 milioane de lei.



Comentarii