Copiii care nu au acte de identitate vor avea acces la serviciile de sănătate
Politic Social Ultima Ora

Comisia Europeană vrea să SANCȚIONEZE Austria pentru că nu mai dă alocații COPIILOR români

Comisia Europeană ar putea declanşa procedura de sancţionare a Austriei. Asta după ce Parlamentul de la Viena a adoptat un proiect de lege controversat care prevede reducerea alocaţiilor copiilor imigranţilor din ţări est-europene. Inclusiv ale românilor.

Parlamentul de la Viena a adoptat miercuri seară un proiect de lege care prevede că imigranţii din alte ţări ale Uniunii Europene care muncesc în Austria vor primi pentru copiii aflaţi în ţara de origine alocaţii adaptate nivelului de trai şi veniturilor din naţiunea respectivă, informează agenţia APA. Conform noului sistem de calcul, copiii imigranţilor vest-europeni ar urma să primească alocaţii mai mari, iar cei est-europeni mai mici, scrie mediafax.ro.

Comisia Europeană avertizează că ar putea declanşa procedura de sancţionare a Austriei. „Imediat ce legea va intra în vigoare, Comisia Europeană nu va ezita să recurgă la toate posibilităţile, în contextul în care este garant al tratatelor comunitare”, a declarat, joi, Christian Wigand, un purtător de cuvânt al Executivului UE.

„Indexarea veniturilor în funcţie de nivelul de trai nu este permisă prin dreptul comunitar, lucru confirmat de Curtea de Justiţie a UE. Este o problemă de corectitudine: o persoană care îşi achită contribuţiile în sistemul naţional trebuie să se aştepte la indemnizaţii la acelaşi nivel cu celelalte”, subliniază oficialul CE.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.