FOTO. Ultima Oră. Comasarea alegerilor din 2024, posibilă capcană pentru PSD și PNL. ”Nu este pentru cine se pregătește, este pentru cine se nimerește”

Ideea de comasare a alegerilor locale cu primul tur al celor prezidențiale ar putea fi o capcană chiar pentru cei care își doresc cu ardoare acest lucru, PSD și PNL.

Prin comasare acestor două alegeri,  PSD și PNL speră că, vor câștiga mai multe mandate de primari și vor  asigura prezența în turul al doilea al alegerilor prezidențiale a candidatului propriului partid.

”De la ”altă întrebare” la „pentru că putem” sau cum se concurează PSD și PNL la capitolul aroganță.

Îi vedem în aceste zile pe unii parlamentari ai puterii care încearcă să ne convingă că decizia comasării alegerilor este una înțeleaptă pentru că scad cheltuielile cu organizarea alegerilor și elevii nu vor fi perturbați în activitatea lor școlară.

Nervoși ca au fost aduși din lunga și fascinanta vacanță parlamentară să comunice la televizor pentru partid, simpaticii comunicatori ai puterii mai au și momente de sinceritate in care ne spun verde-n față că vor folosi orice mijloc pentru a se menține la putere, unul fiind și organizarea simultană a alegerilor locale cu primul tur de prezidențiale sau alegerile generale cu cel de-al doilea tur de prezidențiale.

După ce au alocat discretionar milioane de euro de la bugetul de stat pentru finanțarea propriilor partide politice și au adoptat reglementări care să permită alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, indiferent de numărul participanților la vot, guvernanții vor sa își crească șansele în alegeri și să organizeze mai multe tipuri de alegeri în același timp.

Să ne amintim ca domnii de la PSD și PNL, care astazi plang pe umarul elevilor, sunt cei care au girat, prin prezența la guvernare, proiectul de „succes” România Educată, un proiect al carui rezultat a fost România Eșuată si care au recompensat „prostul clasei” cu bursă de merit .

Vă dați seama cât de mult le pasă acestor oameni de școală! Singura preocupare este de a-și crea un context favorabil pentru a obține cât mai multe voturi.

Conținut găzduit de Facebook.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe Facebook

Poate va intrebati de ce vor fi avantajate cele două partide in situatia in care alegerile locale se vor desfasura in aceeasi zi cu primul tur de prezidențiale?

Calculul lor este simplu: primarii lor vor avea interesul sau atragă la vot cât mai mulți alegători și acei alegători vor vota și candidatul la prezidențiale propus de cele două partide.

În acest fel vor câștiga multe mandate de primar, dar vor obține și suficiente voturi să permită intrarea în turul doi a candidaților la alegerile prezidențiale ai celor două partide.

Dar cum întotdeauna excesul și aroganta guvernanților au fost taxate la vot, s-ar putea și acum să aibă o surpriză. Pentru că cei care conduc prin astfel de mijloace uită repede proverbul:

„Nu este pentru cine se pregătește, este pentru cine se nimerește”, spune conferențiarul universitar Mihai Apostolache, președintele partidului România în Acțiune.

Mihai Apostolache, președintele partidului România în Acțiune
Mihai Apostolache, președintele partidului România în Acțiune