Claudiu Manda spune clar ce vrea de fapt PSD: ”Amnistia și grațierea se fac, nu se discută. După ce se fac, se aduc și argumentele”
Politic Ultima Ora

Cine îi va lua locul lui Claudiu Manda în Senat

Senatorul Claudiu Manda renunță la mandatul din Camera Superioară a Parlamentului, întrucât a fost ales europarlamentar.

Organizația județeană PSD i-a ales deja înlocuitorul, care așteaptă decizia de numire pentru a fi instalat în locul lui Manda.

Un consilier judeţean, Eugen Gioancă, îi va lua locul în Senat, lui Claudiu Manda. Eugen Gioancă este consilier judeţean, inginer silvic şi şeful Ocolului Silvic Filiaşi, din judeţul Dolj.

El este născut la Vulpeni, judeţul Olt. Propunerea pentru înlocuirea la Senat a lui Claudiu Manda va fi trimisa de PSD Dolj săptămâna viitoare, apoi PSD Dolj va aştepta decizia de numire a lui Eugen Gioancă, în vârstă de 61 de ani, arată Mediafax.

Gioancă nu a fost însă prima opțiune a social-democraților. Cosmin Vasile, secretarul general al PSD Dolj, nu a vrut să-și părăsească funcția. În ședința de sâmbătă a PSD Dolj a fost votată și o rezoluţie pentru a susţine rămânerea la guvernare a PSD şi a fost stabilită o delegaţie de 175 de persoane care să participe la Congres. Din delegaţia care va merge la Congresul PSD vor face parte primari, consilieri judeţeni şi parlamentari.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.