Peste 1.000 de basarabeni mai aproape de cetățenia română datorită Centrului lansat la Chișinău
Politic Social Ultima Ora

CENTENAR. Tricolor de 30 de metri lungime, pe malul Prutului

Drapelul de mari dimensiuni care a fost inclus de Tineretul Naţional Liberal (TNL) din România în „Caravana tricolorului” a fost înmânat, sâmbătă, tinerilor liberali din Republica Moldova.

Steagul, care are o lungime de aproximativ 30 de metri, a fost desfăşurat, sâmbătă la amiază, pe străzile oraşului Ştefăneşti, iar de acolo a fost purtat pe braţe până pe Barajul de acumulare de la Stânca-Costeşti, unde a fost predat liberalilor moldoveni.

„La 100 de ani de la Marea Unire, tricolorul a unit cele două maluri ale Prutului. Printr-o acţiune simbolică, tinerii liberali botoşăneni şi cei din Republica Moldova, au purtat pe umeri, cu mândrie, steagul românesc. După ce a traversat mai bine de jumătate din judeţele ţării, Caravana Tricolorul a ajuns joi in municipiul Botoşani, iar astăzi (n.r.- sâmbătă) steagul tricolor a fost predat fraţilor de peste Prut”, a declarat purtătorul de cuvânt al TNL Botoşani, Monica Răileanu.

La acţiune a participat şi deputatul liberal botoşănean Cristian Achiţei, iar alături de tinerii din Moldova a fost şi preşedintele PNL Diaspora-Republica Moldova, Adrian Dupu.

Caravana Tricolorul se desfăşoară între 18 septembrie şi 25 noiembrie. Ea traversează România având ca scop să unească, în mod simbolic, regiunile istorice sub acelaşi tricolor.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.