Cei 675 de aleși care ar putea fi scăpați de comisia lui Florin Iordache 1
Politic

Cei 675 de aleși care ar putea fi scăpați de comisia lui Florin Iordache

Cei 675 de aleși care ar putea fi scăpați de comisia lui Florin Iordache

675 de aleși ar putea scăpa de dosarele din instanțe, dacă propunerea de modificare a Legii  fostului ministru al justiției Florin Iordache va fi votată de parlamentari.

Proiectul de lege al lui Florin Iordache, prevede că toate cazurile în care Agenției Naționale de Integritate, (ANI) a găsit aleși incompatibili, ar putea fi anulate (acolo unde nu s-au dat sentințele definitive sau sancțiunile).

În aceste cazuri sunt implicați 675 de parlamentari, primari, președinți de consilii județene și consilieri.

Printre cei care ar putea beneficia de această modificare a legii se numără Felix Stroe, Ministrul Transporturilor, pe care inspectorii ANI l-au fost găsit incompatibil pe perioada când era consilier local în Constanța.

Și foștii parlamentarii Șerban Mihăilescu, Liviu Harbuz, Steluța Cătăniciu, Marin Anton, Hubert Thuma, Anghel Stanciu, Iulian Iancu, Ion Călin, Ion Mociolacă, Emanoil Savin, Cornel Resmeriță și foștii parlamentari William Brânză, Petru Calian, Mihăiță Calimente, Cătălin Croitoru, Relu Fenechiu, Mircia Giurgiu, Laurențiu Nistor, Daniel Oajdea sau Mădălin Voicu se numără printe potențialii beneficiariai schimbărilor legislative.

Printre zecile de primari sau foști primari care ar putea să beneficieze de anularea interdicțiilor sunt fostul edil din Galați, Marius Stan și fostul viceprimar, actual edil în Constanța, Decebal Făgădău.

De amendamentele lui Iordache ar putea beneficia și zeci de consilieri locali. Fostul vice-primar și consilier local de la Piatra Neamț, Vasile Ouatu, fratele colonelului, Ioan Ouatu de la binecunoscutul Doi ș-un Sfert (actuala DIPI, serviciul secret al Internelor) a fost implicat într-un scandal la începutul anilir 2000 cu Ovidiu Grecea. El este un alt ptențial beneficiar

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.