
Carmen Dan se laudă că verifică doctoratele de la Academia de Poliție, dar n-are cum
Ministrul de Interne Carmen Dan anunța recent că 80 de lucrări de doctorat de la Academia de Poliție vor fi verificate, sub suspiciunea de plagiat.
În realitate, surse din Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” au declarat, pentru Newsteam.ro, că un astfel de demers este imposibil, cel puțin deocamdată. Motivul? Lucrările cu pricina, datând din perioada 2007 – 2011, nu există în format electronic pentru a putea fi verificate cu soft-ul antiplagiat. Cel mai probabil, câțiva studenți sau angajați ai Academiei vor fi nevoiți să introducă lucrările în calculator ca să poată fi verificate, misiune ce poate dura.
Între 1996 și 2018 sute de afaceriști, politicieni sau polițiști cu vechime și-au luat diploma de doctor la Academia de Poliție, cum ar fi fostul prefect al Capitalei, Mioara Mantale, primarul din Voluntari Florentin Pandele, soţul primăriţei Capitalei, Gabriela Firea, primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, dar și consilierul de conturi Ileana Manuela Pieleanu, soţia sociologului Marius Pieleanu, patronul casei de sondaje Avangarde. Dar și cadre din IGPR au vrut să se poziționeze ceva mai sus, cum ar fi Petre Tobă sau Bogdan Despescu (inspectori șefi ai Poliției Române), Bujor Florescu de la DGIPI sau fostul ministru Gabriel Oprea.
Carmen Dan a afirmat recent că pentru început au fost identificaţi 80 de angajaţi ai Ministerului de Interne care au în plată indemnizaţia de doctorat şi că verificările vor continua apoi şi cu celelalte lucrări înregistrate la şcoala doctorală a Academiei de Poliţie. „Pentru mine, ca angajator, este de interes să ştiu că plătesc indemnizaţia pentru doctorat unei pers care chiar şi-a făcut acea lucrare de doctorat respectând (…) Nu plec de la premisa că acele lucrări sunt plagiate, ci de la ideea ce trebuie verificate pentru a înlătura acele suspiciuni apărute în spaţiul public”, a adăugat Carmen Dan.



Comentarii