Călin Popescu-Tăriceanu:Revoluţia din 1989 o posibilă lovitură de stat.

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a susţinut miercuri că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a opus în şedinţa Birourilor permanente reunite organizării unei şedinţe solemne dedicată Revoluţiei.

„A fost o propunere pe ordinea de zi pentru organizarea unei şedinţe solemne mâine, când se împlinesc 28 de ani de la Revoluţie – de la momentul în care au murit peste 100 şi ceva de oameni şi încă nu ştie nimeni de ce s-a întâmplat asta. A fost aproape unanimitate în Birourile reunite, doar domnul Tăriceanu a votat împotrivă, dânsul spunând că s-ar putea să fi fost o lovitură de stat. Deci, mi se pare o glumă că dânsul nu este de acord ca mâine să avem o şedinţă solemnă în cinstea celor care au murit la Revoluţie. A fost sau nu lovitură de stat, mai simplu ar fi să-l sune pe Ion Iliescu să-l întrebe dacă a fost sau nu, dar mâine noi comemorăm oamenii care au murit acolo ca noi să putem vorbi astăzi liberi”, a afirmat Ionuţ Moşteanu la finalul şedinţei Birourilor Permanente reunite.

El a adăugat că Tăriceanu şi-a justificat poziţia prin informaţiile care apar de la Parchet referitoare la evenimentele din Decembrie 1989.

„Şi-a justificat opţiunea spunând că, iată, apar informaţii de la parchete care spun că s-ar putea să nu fi fost o revoluţie şi s-ar putea să fi fost o lovitură de stat. Asta a fost justificarea dânsului pentru a nu vota pentru propunerea de şedinţă solemnă de mâine”, a spus deputatul USR.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.