BOMBĂ. PSD riscă să fie înghițit de AUR! Scandal imens în partidul lui Sorin Grindeanu. Când vor ieși social-democrații de la guvernare

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a comentat pe tema unei posibile ieșiri a PSD de la guvernare, calificând situația drept una delicată și controversată în contextul economic actual.

Oficialul a afirmat că partidul traversează un moment în care „nu s-a pus niciodată această problemă” ca PSD să părăsească coaliția, dar a descris acțiunile recente ca fiind parte a unui „joc foarte periculos”.

Constantin Toma a subliniat că, deși discuțiile privind o ieșire de la guvernare nu sunt pe agenda partidului, măsurile adoptate de conducerea centrală, inclusiv majorările de taxe și impozite, generează nemulțumiri și un climat politic tensionat. El a afirmat că aceste decizii creează o stare de incertitudine în rândul cetățenilor și al mediului economic.

PSD face un joc periculos

”În modul ăsta partidul meu face un joc foarte periculos, care nu ştiu cât conştienţi sunt cei care conduc partidul, vorbesc de domnul Grindeanu şi de echipa de încă şase oameni care sunt acolo, cei cinci prim-vicepreşedinţi şi secretarul general, pentru că acest joc nu cred că ne creşte numărul de votanţi în momentul ăsta sau recuperează ceva din ce am pierdut.

Pentru că lumea îşi dă seama, nu este proastă deloc, acest joc este făcut numai pentru supravieţuirea partidului, de fapt pentru supravieţuirea lor.

Din păcate, spun acest lucru pentru că oamenii aveau aşteptări foarte mari. Vorbesc de cei care au simpatizat în timp PSD-ul şi vorbesc de simpli membrii partid cum sunt şi eu”, a declarat la digi24.ro., primarul de la Buzău.

Nu poți juca cu fundul în două luntrii

Primarul a folosit o expresie populară pentru a descrie situația actuală, afirmând că „nu poți juca fundul a două luntrii”, sugerând astfel riscurile și incoerențele din guvernare. În opinia sa, PSD trebuie să fie prudent în deciziile pe care le ia și să evite mișcările care ar putea afecta stabilitatea politică și încrederea publică.

Liderul PSD, Constantin-Toma-Primar-Buzau
Liderul PSD, Constantin-Toma-Primar-Buzau

Constantin Toma a afirmat că Sorin Grindeanu şi conducerea PSD greşesc atunci când îl atacă pe Ilie Bolojan. ”Bineînţeles că greşesc. În loc să se felicite şi să fie mulţumiţi legat de faptul că a coborât deficitul, ei l-au acuzat pe Bolojan, ”Uite, mă, a scăzut deficitul, dar de fapt n-ar fi scăzut, că a făcut şmecherii”.

Este un rezultat absolut extraordinar care ne-a crescut, aşa eu ştiu, rating-ul la nivelul Comisiei Europene şi mai ales la nivelul creditorilor la nivelul firmelor de rating, pentru că avem o problemă foarte gravă. Ori tu, prin mesajele pe care le dai în permanenţă, practic destabilizezi economia, creşti dobânzile şi nu avem nimic de câştigat”, a explicatliderul PSD.

Declarațiile sale au venit într-un context în care toate partidele din coaliție se confruntă cu presiuni din partea propriilor membri și a opiniei publice cu privire la direcția guvernării și la impactul politicilor fiscale asupra populației și mediului de afaceri.

Primarul denunță totodată atacurile la adresa premierului Ilie Bolojan

El a fost întrebat dacă tema social-democraţilor de a ieşi de la guvernare este reală sau reprezintă doar o ameninţare şi un atac la adresa lui Ilie Bolojan.

 ”Este o ameninţare continuă. Nu există un motiv adevărat pentru care să ieşi de la guvernare. (…) Niciodată nu s-a pus această problemă. De ce n-ai ieşit de la guvernare când s-au mărit taxele şi impozitele?

Acum plângi, domnule, nemernicul ăsta sau cum i-or spune lui Bolojan, ăsta taie tot, a mărit până la cer taxele şi impozitele, uite ce problemă. De ce n-ai ieşit de la guvernare atunci? Era un motiv foarte serios.”, a precizat Constantin Toma.

Premierul Ilie Bolojan atacat permanent de liderii PSD
Premierul Ilie Bolojan atacat permanent de liderii PSD

El a explicat că dacă social-democraţii ies de la guvernare şi lucrurile vor merge mai greu în ţară, atunci ei vor fi socotiţi vinovaţi de această situaţie.

 ”Pentru ce să ieşi de la guvernare acum? Care este motivul? Un motiv serios, pentru că dacă ieşi fără un motiv neserios şi ajungi în destabilizarea asta politică şi nu o să mai fii cum să spun eu, creditat, cresc dobânzile până la cer, va fi jale, va fi jale.

Şi atunci vinovat cine va fi, care va fi percepţia publică? PSD-ul, evident. Deci ce să caute lângă AUR? Va fi înghiţit de AUR în secunda doi”, a afirmat primarul din Buzău.

Reacțiile la afirmațiile primarului nu au întârziat să apară în mediul politic, unii lideri punctând necesitatea unui dialog intern consolidat, iar alții subliniind că orice discuție despre guvernare trebuie tratată cu responsabilitate și coerență.