Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că social-democraţii nu mai au majoritate în Biroul permanent al Senatului, pentru că unul dintre membrii PSD care face parte şi din structura de conducere a forului legislativ a refuzat „ieri şi azi, a refuzat să mai răspundă apelurilor noastre”.
„Din câte ştiu, şi ştiu bine, acolo a existat o situaţie cu un membru PSD care în această perioadă, ieri şi azi, a refuzat să mai răspundă apelurilor noastre.
Sigur, în paranteză fie spus, acel membru al Biroului permanent din Senat nu se mai află pe un loc eligibil.
Acum de aici şi până la a refuza să îţi mai faci munca pentru care ai fost ales pentru 4 ani e cale lungă.
Faptul că organizaţia judeţeană Tulcea nu l-a mai pus pe un loc eligibil nu înseamnă că nu trebuie să mai vii la muncă sau nu înseamnă neapărat că trebuie să asculţi câtece de sineră venite dinspre putere.
Pentru că undeva acolo se poate găsi cauza. Cert este că inclusiv astăzi când vorbim în Biroul permanent al Senatului nu mai avem majoritate”, a afirmat Sorin Grindeanu.