
BOMBĂ. DOCUMENT. S-a Votat Reducerea numărului de parlamentari. Câți vor pleca acasă
BOMBĂ. DOCUMENT. S-a Votat Reducerea numărului de parlamentari. Câți vor pleca acasă
Senatul României a adoptat reducerea numărului de parlamentari la 300.
Inițiativa legislativă a PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300 a fost adoptată tacit de către Senat.
”În plină campanie pentru un nou referendum, iată că este posibil să punem în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Chiar dacă tacit, chiar dacă atât de târziu.


Actuala putere are acum ocazia de a demonstra că nu doar mimează preocuparea față de respectarea voinței poporului exprimată prin referendum, ci chiar o face. Corect ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaților, această inițiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci vor fi credibili în mesajele pe care le transmit zilele acestea referitoare la referendumul convocat pentru 6-7 octombrie”, anunța liderul PMP Eugen Tomac.

Acum, în cele două Camere ale Parlamentului României sunt 465 de membrii. 136 senatori și 329 dec deputați.



Comentarii