Bica acuză PSD că face tranzacții politice cu statutul de stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil al României 1
Politic Ultima Ora

Bica acuză PSD că face tranzacții politice cu statutul de stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil al României

Deputatul PNL Dănuţ Bica afirmă că proiectul de lege inițiat de UDMR referitor la autonomia Ținutului Secuiesc nu ar fi putut să fie adoptat tacit în Camera Deputaților fără complicitatea PSD și consideră că social-democrații se descalifică în fața românilor susținând asemenea inițiative legislative antinaționale.

„Majoritatea românilor s-au întrebat cum ar fi putut să fie adoptat fără dezbateri în Camera Deputaților proiectul de lege inițiat de UDMR referitor la autonomia Ținutului Secuiesc, dacă nu cu vădita complicitate a PSD? Cine ar putea să creadă altceva? Consider că se impune scoaterea adevărului la suprafață cu privire la acest nefericit eveniment politic, iar românii trebuie să cunoască faptul că adoptarea tacită a proiectului de act normativ, care lovește în caracterul unitar al statului român, nu s-a realizat accidental. Fac această afirmație având în vedere că domnul Marcel Ciolacu, care este atât președinte al Camerei Deputaților, cât și al PSD, nu a pus pe ordinea de zi a plenului respingerea propunerii legislative, deși știa că proiectul primise avize negative de la comisiile de specialitate, precum și de la Consiliul Legislativ și de la Guvern. A decis însă să aducă în dezbaterea Camerei tot felul de alte proiecte, care mai de care mai populiste, prin a căror adoptare se pun piedici activității Guvernului Ludovic Orban și crește riscul ca România să fie și mai puternic afectată de criza sanitară și economică declanșată de pandemia de COVID-19. Un astfel de demers parlamentar, profund antinațional și neconstituțional, nu are precedent în istoria României moderne și descalifică definitiv PSD și pe președintele său. Ciudat este faptul că niciunul dintre liderii PSD, care ulterior s-au arătat fățarnic consternați, nu a făcut nimic pentru ca această propunere legislativă nocivă să nu fie adoptată tacit. Prin urmare, indiferent dacă a lăsat proiectul UDMR să treacă din nepăsare, din incompetență sau din complicitate, domnul Marcel Ciolacu nu mai are căderea morală și profesională pentru a conduce Camera Deputaților și a deține înalta demnitate de al treilea om în stat. Dacă ar fi avut un dram de demnitate, și-ar fi dat urgent demisia. Toate scuzele și explicațiile pe care le-a prezentat ulterior domnul Ciolacu nu fac decât să-l descalifice ca om politic și să confirme încă odată faptul că, în vreme ce România se confruntă cu o gravă criză sanitară și economică, liderii PSD continuă să aibă altă agendă, obscură, în contradicție totală cu interesele poporului și statului român. Noi, liberalii, nu vom permite niciodată ca statutul de stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil al României să reprezinte un subiect de troc politic, indiferent care ar fi miza acestuia. Noi, liberalii, ne mândrim cu istoria partidului nostru, care a contribuit în mod decisiv la realizarea unirii tuturor românilor, la înfăptuirea României moderne și independente. Așadar, statul național, suveran și independent, unitar și indivizibil reprezintă moștenirea pe care am primit-o de la înaintașii noștri politici și pe care nu o vom negocia niciodată cu nimeni. Faptul că aleșii PSD, la presiunea parlamentarilor PNL și a Președintelui Klaus Iohannis, au fost cuprinși brusc de o falsă ,,hărnicie”, au convocat miercurea trecută de urgență ședința Senatului și au votat pentru respingerea proiectului aberant privind autonomia Ținutului Secuiesc nu va putea atenua pentru mult timp dezamăgirea cruntă produsă românilor de acest partid care, după ce a eșuat total la guvernare, dovedește acum că vrea să se înscrie și pe o traiectorie politică antinațională”, a declarat deputatul.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.