Revolta românilor din DIASPORA. Tăriceanu desființează ”Direcția Românii din Afara Graniţelor” din cadrul ICR. Document

Revolta românilor din DIASPORA. Tăriceanu desființează ”Direcția Românii din Afara Graniţelor” din cadrul ICR. Document

Românii din Diaspora se simt trădați de conducerea senatului, chiar de către Călin Popescu Tăriceanu care a aprobat tacit decizia Lilianei Țuroiu, președintele Institului Cultural Român de a desființa Direcția Românii de Pretutindeni din cadrul instituției pe care o conduce și care este în directa subordine a președintelui Senatului României.

 

”Revolta românilor de pretutindeni și trădarea conducerii Institutului Cultural Român în an de Centenar. Rețeta perfectă: cum desființezi capacitatea de proiecție a României în afara granițelor și cum abandonezi etnicii români de pretutindeni.

Zilele acestea, în loc să celebrăm 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara Mamă, sunt forțat de împrejurări să atrag atenția asupra acestei uriașe nedreptăți îndreptată împotriva comunităților românești de pretutindeni. Și mă refer aici la limitarea influenței, puterii și accesului statului român la propria demografie și influență diplomatică de către el însuși, prin acțiunile specifice întreprinse de o mână de oameni (ori prea inculți să se ridice la nivelul instituției, ori prea trădători încât știu bine ce fac): desființarea Direcției Românii din Afara Graniţelor (DRAG) din cadrul Institutului Cultural Român, structură de prestigiu și acțiune binecunoscută de la Marea Adriatică până în spațiul ex sovietic și Balcani. De unde știu toate astea? Din sursele deschise care au mai răsuflat informații din interior. De ce mă interesează asta? Pentru că DRAG a fost printre puținele structuri care au ajutat românii de pretutindeni, mai ales în vremuri în care alte instituții ale statului habar nu aveau sau le era jenă să amintească faptul că există milioane de români în afara granițelor, atât diasporă, cât și comunități istorice! De ce se întâmplă asta chiar în ceas de sărbătoare națională? Rămâne să vă răspundeți singuri, căci eu nu pricep deloc.

Conducerea actuală a ICR, din punct de vedere al legitimității în fața propriilor angajați, stă cel mai prost dintre toate echipele manageriale din istoria instituției, fiind numeroase procese pe rol  sau altele gata să fie pornite din partea salariaților, profund nemulțumiți de lipsa de viziune și coerență dovedite de aproape 1 an de la preluarea mandatului.

La ICR nepotismul e în floare. Cine conduce ICR? Liliana Țuroiu, fina lui Adrian Videanu , o „creatoare de modă” plecată din Videle (Teleorman) și ajunsă să beneficieze de rang de ministru prin preluarea președinției ICR prin suportul PSD ce a schimbat regulile pentru ea ca să poată candida la acest post , lector universitar ce își ascunde teza de doctorat de privirile tuturor tocmai ca să nu fie subiectul unei execuții publice , o persoană care are dubla calitate de decident și beneficiar , are ca mână dreaptă pe Angela Zlotea. Doamna, devenită peste noapte directorul general economic al instituției dintr-un simplu executant CFP, fără a da concurs pe post și fără a avea experiență în domeniu, face legea în instituție, deși are un certificat de handicap ce ar trebui să conducă la reducerea cantității de muncă prestată . De la numirea sa, o importantă parte a proiectelor destinate românilor din afara granițelor au fost subfinanțate sau blocate, lucru cu care domnia sa este obișnuită și în altă instituție, la Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, unde prestează servicii similare. În plus, de când a fost numită director, domnia sa se plimbă pe mapamond pe banii contribuabilului român, depășind cu mult conținutul fișei postului . Colac peste pupăză, nepotul ei Ștefan Claudiu Marin a devenit director al unei structuri interne majore din ICR, iar sora ei, Emilia Floarea Roșianu, din angajat al departamentului juridic, a devenit expertă, și ea peste noapte, în problematica românilor de pretutindeni, fiind plantată în direcția DRAG, unde nu s-a evidențiat de-a lungul timpului. Cum s-ar zice timpul trece, leafa merge.

Singura direcție din cadrul ICR care constant a ajutat comunitățile de români de pretutindeni (diaspora și comunități istorice), deși mereu a fost subfinanțată și subdimensionată intenționat, a reușit prin mari sforțări proiecte în zone inaccesibile altor instituții românești, majoritatea realizate în premieră, care au avut un uriaș impact (caravane culturale, școli de vară, cercetări, publicații, concerte, expoziții, teatru, cursuri, trasee culturale, conferințe, concursuri etc). Calitatea oamenilor de aici este recunoscută din plin de către liderii români de pretutindeni, din Spania și Italia până în spațiul ex-sovietic, de la Marea Adriatică până în Balcani.

În Anul Centenarului, suntem, iată, la finele lui martie, și nu este niciun proiect notabil în desfășurare, așa cum am fost obișnuiți an de an până acum de structura dedicată românilor de pretutindeni din cadrul ICR. Am ajuns de râsul lumii. Pentru prima dată de la înființarea Direcției Românii din Afara Graniţelor (cu diferitele sale denumiri în timp), toți experții au fost trași pe dreapta. Proiecte neaprobate și neimplementate zac în sertarele angajaților, supărați că momente cheie trec fără a fi marcate prin proiecte ample (24 ianuarie, 1 martie, 27 martie, 1 aprilie, momentele Centenarului etc).

Ba mai mult, conducerea ICR, prin susținerea politică de care beneficiază, nu doar că blochează activitatea singurei structuri active în problematica românilor din afara granițelor, ci își permite în anul Centenarului Marii Uniri să o desființeze definitiv. În numele unei reorganizări mascate, Direcția Românii din Afara Graniţelor este dizolvată, pentru ca o microstructură numită compartiment să apară, o microstructură ce va fi sub comanda unei Direcții care nu are nicio legătură cu românii de pretutindeni, ci se ocupă cu exportul de cultură românească prin proiecte dedicate străinilor. Ca să nu mai spunem de faptul că acel compartiment va prelua doar „o parte” din atribuțiile fostei Direcții DRAG. Este halucinant!

Mai mult, acei câțiva oameni care duceau greul Direcției având inițiative pe întregul spațiu unde există comunități românești, adică cei care știu ce înseamnă proiecte culturale în spații dificile, care au experiența teoretică și practică, de teren, în chestiunea românității, cei care beneficiază de încrederea comunităților românești (care nu se oferă deloc ușor), a managementului cultural și a diplomației culturale, sunt scoși intenționat în afara acelui minuscul compartiment ce supraviețuiește reorganizării, și puși să se ocupe de hârțogăraie, adică să presteze o activitate ce nu are legătură cu posturile pentru care au dat concurs, cu experiența lor, cu coerența instituțională, cu momentul istoric în care trăim. Iată că în anul Centenarului, trăim vremuri tulburi: cei care sunt trup și suflet alături de românii de pretutindeni, sunt pedepsiți tocmai pentru loialitatea lor, pentru expertiza lor, iar cei ce nu înțeleg implicațiile deciziilor lor rămân confortabil pe scaunele oferite pe criterii politice. Și cine are de suferit? Noi toți. Tocmai de aceea, zeci de organizații ale românilor de pretutindeni au reacționat zilele trecute în mod public printr-un memoriu prin care își exprimă dezaprobarea acestei decizii imorale și cer soluționarea ei imediată . Pentru ei, această acțiune este una de trădare a intereselor românești și, implicit, trădare a lor, cei rămași fără suport instituțional din partea României, chiar în momentul în care sunt supuși unor procese de deznaționalizare puternice. Iată cum milioane de oameni devin, printr-o simplă decizie, singuri în fața tuturor, în fața istoriei. Devin și ei blocați în labirintul trădării naționale.

De aceea, solicit încă o dată public conducerii ICR să își revină în fire, adică să își îndeplinească menirea instituțională stabilită prin lege, anume să contribuie la conservarea și dezvoltarea comunităților românești din diaspora și cele istorice, prin anularea acestei glume proaste numită reorganizare, prin protejarea propriilor săi etnici, și, de ce nu, prin protejarea propriilor săi angajați.

În numele diasporei românești cer dreptate pentru românii de pretutindeni. În numele Comisiei parlamentare pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării cer ca politicianismul să nu fie cuvântul de ordine în cea mai importantă instituție de cultură românească. În numele românilor ce se simt abandonați de statul român cer anularea desființării Direcției Românii din Afara Graniţelor și reluarea activității sale, cu oamenii potriviți pentru misiunea sa, cât încă nu trece anul în care sărbătorim 100 de ani de la crearea statului modern român”, spune deputatul PMP Doru Coliu.