
ALERTĂ. OAMENII LUI DRAGNEA HUIDUIȚI PESTE TOT ÎN ROMÂNIA. SCANDAL CU PARLAMENTARI PSD LA ORADEA.VIDEO
ALERTĂ. OAMENII LUI DRAGNEA HUIDUIȚI PESTE TO ÎN ROMÂNIA. SCANDAL CU PARLAMENTARI PSD LA ORADEA.VIDEO
Mai mulți senatori și deputați au fost huiduiți copios de orădeni chiar în momentul în c are au ieșit din avion. Printre ”beneficiarii” au fost și doi foști miniștri PSD cel al Culturii Lucian Romașcanu și cel al sănătății Florian Bodoc.
Protestatarii, s-au înşirat pregătiţi cu pancarte şi strigând mesaje precum „Sunteţi un partid de hoţi, de corupţi şi mafioţi”, „Ruşine, ruşine să vă fie”, „Ale, ale, o dorinţă sinceră, PSD la carceră”, „Ale, ale, dăm ciocan la PSD”, „ALDE şi PSD aceeaşi mizerie”, „UDMR, magyar PSD”, obişnuite pentru protestele din Oradea.
Pentru transportarea PSD-iştilor a fost adus un autocar al firmei GIG Tour, tras chiar în faţa terminalului, foarte aproape de clădire, iar jandarmii au format un cordon între poarta de sosiri şi vehicul, în timp ce protestatarii s-au apropiat şi ei de clădirea terminalului, dar nu au fost violenţi, ci doar au strigat sloganuri anti PSD şi antiguvernamentale.
Numărul protestatarilor a crescut, ajungând la circa 35. Unii au venit cu copii mici.
Când PSD-iştii au ajuns la autocare, protestatarii au strigat tot mai tare: „Partid de hoţi şi de mafioţi”, „Hoţii, hoţii!”.
Printre cei care au sosit miercuri seară la Oradea se numără Titus Corlăţean, Radu Preda, Tit Liviu Brăiloiu, şi alţii, mai puţin cunoscuţi.
Radu Preda, parlamentar din Craiova, a spus că protestatarii dovedesc lipsă de educaţie şi că la Craiova nu vorbesc aşa.
Ar fi vrut empatie
Vizibil nervos în legătură cu această situaţie, dar şi de faptul că a fost fotografiat de BIHOREANUL, senatorul Florian Bodog s-a adresat jurnaliştilor, scurt. Singura declarație a acestuia a fost că le mulţumeşte „în mod special celor de la Oradea Civică, pentru că sunt plini de empatie pentru colegii care au venit azi în Oradea şi pentru cuvintele calde cu care i-au întâmpinat”.
Cu toate că iniţial surse din mediul politic susţineau că Liviu Dragnea urma să vină la Oradea cu o cursă Blue Air care a decolat din Bucureşti la ora 19.30 şi a aterizat la Oradea la ora 20.30, liderul PSD nu şi-a făcut apariţia.
Protestatarii au aşteptat cursa, însă Dragnea nu a apărut, motiv pentru care manifestanţii au avut reacţii de două feluri: unii au fost satisfăcuţi că nu vine la Oradea, iar alţii s-au arătat supăraţi pentru că nu au putut să îi transmită mesajele pe care le repetă din ianuarie 2017.
În ciuda vehemenței cu care s-a strigat, protestul a fost unul pașnic și nu au fost violenţe de nici un fel, scrie ebihoreanul.ro
https://www.facebook.com/marian.eugen.9022/videos/354900091933762/?t=3



Comentarii