Cresc alocațiile copiilor de la 1 ianurie 2024
Cresc alocațiile copiilor de la 1 ianurie 2024
Politic Ultima Ora

ALERTĂ! Legea privind dublarea alocațiilor copiilor intră la vot! Iohannis acuzat de cinism

Pe agenda de lucru a senatorilor se află legea care prevede dublarea alocațiilor copiilor, de la 150 de lei la 300 de lei lunar.

Actul normativ a fost retris de către președintele Iohannis, Parlamentului, șeful statului spunând că nu există, acum, bani suficienți pentru acest lucru.

Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a convocat pentru luni, 23 noiembrie o ședința a conducerii acestei Camere a Parlamentului, pentru a se stabili când se va da votul pe lege.

„Astăzi, pentru ora 13,00, am convocat Biroul permanent al Senatului din nou, în încercarea de a-i convinge pe colegii noştri că trebuie să vină la serviciu.

Colegii de la PNL şi USR lipsesc de o lună, blocând Senatul. Astăzi, avem pe ordinea de zi o lege extrem de importantă, aşteptată de milioane de români, şi anume legea privind dublarea alocaţiilor copiilor.

ALERTĂ! Legea privind dublarea alocațiilor copiilor intră la vot! Iohannis acuzat de cinism 3

După cum ştiţi, printr-un cinism de nedescris, Guvernul Orban, printr-o ordonanţă de urgenţă a blocat dublarea alocaţiilor pentru copii.

Preşedintele Iohannis, cu acelaşi cinism, a respins legea prin care Parlamentul spunea nu ordonanţei Guvernului.

Astăzi avem pe ordinea de zi cererea preşedintelui de reexaminare şi, evident, vrem să respingem această cerere pentru a putea dubla alocaţiile”, a declarat Cazanciuc, la sediul central al PSD.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.