Alertă în Parlament: Eșecul educației nu poate fi acoperit prin presiune administrativă. FOTO

Un semnal de alarmă a fost tras miercuri, 18 februarie, în Parlament, unde s-a vorbit deschis despre riscul unui eșec sistemic în educația românească. Tema centrală: performanța nu poate fi impusă prin controale, norme mai dure și evaluări punitive.

Deputatul Vasile Nagy, a arătat în Parlament, că există o idee periculoasă care revine constant în dezbaterea publică – aceea că rezultatele pot fi forțate prin înăsprirea regulilor și condiționarea veniturilor profesorilor. În realitate, această abordare nu generează excelență, ci doar conformare de suprafață.

Educația nu este o fabrică

S-a subliniat că școala nu funcționează după logica unei linii de producție. Profesorul nu este un executant mecanic, iar elevul nu este un produs standardizat. Relația dintre cei doi se bazează pe încredere, motivație și sens. Când această relație este afectată de birocrație excesivă și insecuritate profesională, performanța scade.

Presiunea administrativă poate produce rezultate pe termen scurt, dar nu creează inovație și nici excelență autentică. Un profesor aflat permanent sub amenințarea evaluării punitive va respecta formal cerințele, dar își va pierde energia pentru implicare reală și dezvoltare.

România cere rezultate fără să asigure condiții

În discurs s-a arătat că sistemele educaționale performante din Europa au investit mai întâi în profesori: formare continuă, autonomie la clasă, selecție riguroasă și respect social. În România, adesea, raportul este invers – se cer rezultate rapide într-un sistem marcat de infrastructură inegală, diferențe majore între urban și rural și un nivel ridicat de birocrație.

Performanța reală, s-a punctat în plen, presupune trei elemente esențiale: competență, motivație și resurse. Lipsa uneia dintre ele dezechilibrează întregul sistem, iar presiunea nu compensează aceste carențe.

Reforma trebuie construită, nu impusă

Concluzia intervenției a fost clară: eșecul educației nu poate fi rezolvat prin frică sau control excesiv. O reformă matură ar însemna reducerea birocrației, investiții constante în formarea profesională și stabilitate legislativă.

Performanța nu este un ordin administrativ, ci rezultatul unui ecosistem funcțional. Iar o societate care își forțează profesorii în loc să îi susțină riscă să plătească pe termen lung prețul propriilor decizii.

”Există o idee periculoasă care revine ciclic în spațiul public: că performanța în educație poate fi forțată. Că dacă mărești normele, înăsprești evaluările, înmulțești controalele și condiționezi veniturile, rezultatele vor apărea aproape automat.

Este doar o iluzie administrativă. În realitate, performanța nu se obține prin presiune, ci prin construcție. Educația nu funcționează după logica unei linii de producție. Profesorul nu este un executant mecanic, iar elevul nu este un produs standardizat.

Între cei doi există o relație profund umană, construită pe încredere, motivație și sens. Când această relație este tensionată de insecuritate, birocrație excesivă și discurs public ostil, performanța nu crește, ea se erodează.

Deputatul Nagy Vasile a precizat că: Presiunea administrativă poate genera conformare pe termen scurt, dar nu creează excelență. Un profesor care predă sub amenințarea permanentă a evaluării punitive va bifa cerințe, va completa documente impecabile și va respecta proceduri. Dar nu va mai avea energia interioară pentru inovație, pentru atenția individuală acordată elevului sau pentru acel efort suplimentar care face diferența între rutină și vocație.

În sistemele educaționale performante, precum cele din Finlanda sau Estonia, succesul nu a fost construit prin control excesiv, ci prin profesionalizarea carierei didactice. Autonomie reală la clasă, formare continuă consistentă, selecție riguroasă și respect social consolidate, acestea au fost instrumentele progresului. Statul a investit în profesor înainte de a-i cere rezultate spectaculoase.

La noi, adesea, raportul este invers. Se solicită performanță înainte de a asigura condițiile minime pentru a o produce. Se cer rezultate măsurabile într-un timp scurt, într-un sistem cu infrastructură inegală, cu decalaje majore între mediul urban și cel rural și cu un nivel ridicat de birocrație care consumă resursele cele mai prețioase: timpul și energia umană. Performanța reală presupune trei condiții esențiale: competență, motivație și resurse.

Dacă una dintre ele lipsește, rezultatele sunt dezechilibrate. Putem avea profesori bine pregătiți, dar demotivați. Putem avea motivație, dar lipsă de infrastructură. Putem avea resurse materiale, dar fără coerență strategică. Presiunea nu compensează aceste carențe, doar le ascunde temporar.

În concluzie, deputatul Nagy Vasile a specificat că:

O reformă matură ar începe altfel. Ar reduce birocrația, ar investi consecvent în formare profesională și ar oferi stabilitate legislativă. Ar corela responsabilitatea cu autonomia și evaluarea cu sprijinul. Ar înțelege că performanța nu este un ordin, ci rezultatul unui ecosistem funcțional.

Este esențial să înțelegem că școala nu produce doar rezultate academice, ci modelează caractere și mentalități. Dacă sistemul transmite constant neîncredere către propriii profesioniști, mesajul implicit pentru elevi este că autoritatea se bazează pe forță, nu pe competență. Iar aceasta este o lecție periculoasă.

Performanța autentică apare acolo unde există echilibru între exigență și sprijin. Exigența este necesară, dar fără sprijin devine povară. Evaluarea este necesară, dar fără resurse devine formalism. Reforma este necesară, dar fără dialog devine conflict.

De aceea, performanța nu poate fi obținută prin presiune. Poate fi construită prin respect, investiție și viziune pe termen lung. Iar o societate care înțelege acest lucru nu va căuta să forțeze excelența, ci să creeze condițiile în care ea devine posibilă”, spune deputatul.