
Adina Florea primește lovitura de grație. Se dă lege. Are zilele numărate
Odată cu preluarea guvernării de către liberali unele structuri create de PSD vor fi desființate. Este și cazul Secției Speciale de Investigare a Magistraților la șefia căreia tânjește Adina Florea.
Deputatul PNL Ion Cupșa spune că în cel mai scurt timp se va depune o lge în parlament prin care să fie desființată această structură din cadrul justiției.
Secția specială încalcă un principiu al specializării, punând un procuror să fie un atotșiutor. Cupșa a dat de exemplu dosarul Tel Drum, la care Secția specială s-a descalificat sau ” şi-a arătat adevărata faţă ca instrument politic al PSD,” în cazul urmăririi penale faţă de Codruţa Kovesi.
„Acest lucru (desfiinţarea secției_n.r.) se va întâmpla pe repede înainte. În următoarele zile, va începe dezbaterea în comisii ad-hoc în care asociaţiile profesionale vor fi reprezentate, profesioniştii dreptului, parlamentarii, precum şi reprezentanţii Ministerului Justiţiei. Cred că nu s-a mai întâmplat vreodată în istorie ca în acelaşi timp toţi procurorii de rang înalt să fie interimari.
Trebuie ca, în următoarea perioadă, cât mai repede, să organizăm în aşa fel evaluarea procurorilor care îşi doresc să ocupe aceste funcţii încât cei mai buni dintre cei buni, profesioniştii, să ajungă să conducă Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv DNA şi DIICOT.
Acest lucru nu se poate face decât dacă vom da CSM-ului ce este al CSM-ului şi secţiei de procurori ce este al secţiei. Avizele pe care această secţie le va da în legătură cu aceste numiri vor fi esenţiale. Ministrul Justiţiei va ţine cont de aceste avize, intrând în normalitate, într-o bună aşezare a lucrurilor a subliniat Ioan Cupşa.



Comentarii