
Elena Udrea: „De ce m-aș duce la pușcărie, că așa vor Coldea și Kovesi?”
Elena Udrea a vorbit la România Tv despre condamnarea la șase ani de închisoare precum și despre planurile de viitor.
„De ce m-aș duce la pușcărie că așa vor Coldea și Kovesi? Există documente secrete care arată că nu am niciun amestec. au refuzat să pună proba la dosar. Eu le fac plângere penală pentru purtare abuzivă procurorilor. Voi continua să mă lupt de aici de unde sunt, și unde sunt protejată, pentru a găsi o soluție ca acea sentință să fie anulată.”
La scurt timp de la anunțarea sentinței, fostul ministru a postat pe Facebook un mesaj de mulțumire adresat celor care au încurajat-o, precizând că nu dă declarații.
„Multumesc tuturor celor care ati crezut si credeti in dreptatea mea, tuturor celor care m-ati sustinut, ma sustineti, v-ati rugat si va rugati pentru mine!
Multumesc presei care a dus si duce o lupta mai apriga si mai determinata pentru adevar si oprirea abuzurilor din Romania, decat o duc alesii poporului, cei care ar avea obligatia sa o faca.
Sistemul inca exista si functioneaza, Protocoalele si culoarele din justitie sunt in continuare eficiente, sunt inca judecatori si procurori care executa ordinele si comenzile generalilor SRI.
Pana decid ce voi face in continuare, va rog sa acceptati ca nu voi da nicio declaratie.
Doamne, ajuta tuturor!”
Elena Udrea a fost condamnată, marți, la șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. În același dosar fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, a fost de asemenea condamnat la cinci ani de închisoare.



Comentarii