
Roberta Alma Anastase, la reuniunea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră
Deputata Roberta Alma Anastase, șefa Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră, a participat, săptămâna trecută, la reuniunea desfășurată în sistem videoconferință a șefilor delegațiilor naționale și a membrilor Secretariatului internațional ai organizației.
Scopul principal al reuniunii a fost acela de a identifica soluțiile cele mai potrivite pentru organizație pentru continuarea activității acesteia pe termen scurt și prezentarea situației din statele membre în contextul epidemiologic actual. În cadrul reuniunii, Anastase a menționat principalele măsuri luate de țara noastră în contextul pandemiei de COVID-19.
Totodată, în cadrul intervenției sale, doamna deputat a menționat pașii necesari pentru a menține epidemia sub control, pași ce urmează a fi implementați în România începând cu 15 mai 2020, dată la care expiră starea de urgență. Un accent deosebit a fost plasat asupra modului gradual în care restricțiile ar putea fi ridicate, în funcție de evoluția stării epidemiologice raportate de autorități.
Tot în cadrul intervenției sale, Anastase a mai vorbit despre modul în care Parlamentul României își desfășoară activitatea în această perioadă dificilă, accentuând faptul că instituția legislativă își exercită atribuțiile constituționale în continuare prin intermediul sistemelor de videoconferință puse la dispoziție.
În încheierea intervenției sale, șefa delegației a prezentat câteva dintre măsurile luate de Parlamentul României pentru reluarea activității normale, măsuri luate cu respectarea normelor sanitare.
Agenda reuniunii a mai cuprins, între altele, acordul asupra temei pentru reuniunile viitoare ale APCEMN.
Astfel, tema generală propusă, „Rolul parlamentelor în combaterea pandemiei”, va fi abordată din perspectiva celor trei comisii specializate ale organizației – politică, economică și culturală.



Comentarii