Huncă: „Elevii din învățământul special de masă sunt o categorie vulnerabilă ce ar trebui în primul rând protejată“ 1
Politic Ultima Ora

Huncă: „Elevii din învățământul special de masă sunt o categorie vulnerabilă ce ar trebui în primul rând protejată“

Ministrul Educației, Monica Anisie, creează din nou îngrijorare în rândul profesorilor. Un ordin de ministru privind reducerea posturilor didactice finanțate de la bugetul de stat, apărut în mare taină,  a bulversat – pentru a câta oară – profesorii din învățământ.

„Am început să primesc numeroase semnale din țară despre existența unui ordin al ministrului Educației care vizează reducerea numărului de posturi din învățământul special de masă și din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională, în toate județele țării. În primul rând, ministrul Monica Anisie trebuie să respecte legea. Nu poți concedia angajați din învățământ decât în condițiile exprese prevăzute de lege și nicidecum în urma unui ordin, care nu are caracter normativ. Mai mult,  o asemenea măsură nu are nicio justificare în acest moment, întrucât la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 nu s-au diminuat fondurile alocate pentru finanțarea cheltuielilor de personal pentru unitățile de învățământ, finanțate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și CercetăriiNu știu exact ce rațiuni a avut ministrul Monica Anisie atunci când a emis ordinul, pentru că nu poți vorbi de economii substanțiale la buget prin concedierea a câtorva  sute de persoane. Cu siguranță, ministrul Educației nu s-a gândit la miile de elevi cu care lucrează profesorii vizați de ordin. Elevii din învățământul special de masă sunt o categorie vulnerabilă ce ar trebui în primul rând  protejată. Ce urmări ar avea  aceste concedieri?  Elevii vor fi comasați mai mulți într-o clasă, din lipsă de profesori, în condițiile în care se vorbește de prevenție și distanțare socială. Prin urmare cer revocarea urgentă a măsurii de reducere a posturilor didactice finanțate de la bugetul de stat pentru unitățile de învățământ special și centrele județene de resurse și asistență educațională“, a declarat deputatul Partidului Pro România, Mihaela HUNCĂ.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.