Bogdan Cojocaru: „Deficitul de 4,6% acuzat de Orban pentru anul trecut a fost din cauza PNL!“ 1
Politic #coronavirus Ultima Ora

Bogdan Cojocaru: „Deficitul de 4,6% acuzat de Orban pentru anul trecut a fost din cauza PNL!“

Se apropie momentul în care starea de urgenţă va fi ridicată. Haideţi să vedem împreună care sunt preocupările PNL-iştilor. Citind presa zilei vedem că în şedinţa de partid s-a discutat despre cum, şi mai ales când, ieşim la pescuit (domnul Vela e pescar şi el), vânătoare, mai rămâne doar să se vorbească despre păcănele. Oricum viaţa noastră de după 15 mai e un joc de noroc.

De ce spun asta, păi … să analizăm domeniu cu domeniu.

Guvernul a anunțat relaxarea măsurilor și începerea unei traiectorii către reluarea – pe cât posibil – a vieții normale, însă cei mai mulți dintre noi suntem momentan nesiguri în ceea ce priveşte viitorul.

Deficitul de 4,6% acuzat de Orban pentru anul trecut a fost din cauza PNL care a preluat un deficit de 2,8% și în două luni a ajuns la 4,6%! În timp ce alte state au făcut programe de sprijinire a economiilor în contextul pandemiei, cu alocări de 10-15% din PIB, măsurile guvernului PNL abia au ajuns la 2% din PIB.

Niciun român nu a putut să-și amâne ratele fără a plăti dobândă la dobândă, așa cum se plătește la cămătari! Au atacat la CCR legea inițiată de PSD care elimina dobânda la dobândă.

Niciun român și nicio firmă nu poate să-și amâne și să-și reeșaloneze plata facturilor la utilități, pentru că PNL a blocat legea la CCR.

Niciun român și nicio firmă nu și-a putut amâna și reeșalona plata chiriei pentru că Iohannis întârzie promulgarea legii PSD. La Cotroceni nu e stare de urgență!

Problemele care au fost sesizate de către angajaţii din domeniul medical au fost ignorate sau prost gestionate în toată această perioadă nefericită de către Guvernul liberal, iar privind în perspectivă ne putem gândi la ce se poate întâmpla dacă va veni un al doilea val după relaxarea măsurilor.

Doi asistenți medicali de la Botoșani au intrat în greva foamei după ce au fost diagnosticați cu coronavirus și obligați să se interneze, deși erau asimptomatici si se puteau trata acasă.

Aceasta este doar o ultimă informație relevantă pentru proasta gestionare a situației din spitale. Situația angajaţilor din domeniul medical trebuie să fie înțeleasă și abordată în mod serios de către guvernanți, deoarece este evident că sunt esențiali pentru viitor, cu pandemie sau fără.

Un alt domeniu unde se vede lipsa de acțiuni decisive este și cel al învățământului, unde informațiile contradictorii au dus la o lipsă de siguranță atât în mediul preuniversitar, cât și în cel universitar.

În condițiile în care unele state europene au suspendat anul școlar iar altele au oferit soluții pentru încheierea lui, la noi se spune doar că se vor găsi soluții pentru desfășurarea examenelor, fără a se oferi ceva concret, în timp ce problema legată de accesul la mijloace informatice pentru copiii din medii defavorizate este ignorată cu desfăvârșire.

Am mai spus-o și o repet, lipsa de acțiuni coerente a acestui Guvern este în fapt cea mai mare problemă pe care o avem, o problemă care ne afectează pe toți, și una dintre cele mai nepotrivite atitudini pentru această situație. Până la rezolvarea acestei probleme, așteptăm cu interes noii țapi ispășitori pe care îi va găsi PNL, după PSD, profesioniştii din spitale, hackeri, OZN-uri etc.

 Bogdan Cojocaru, deputat PSD

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.