
Iohannis, mesaj de ultimă oră. Promite sprijin în educație
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 21 iunie a.c., un mesaj cu ocazia celei de-a patra ediții a Inițiativei pentru dezvoltarea digitală în spațiul universitar francofon și a Conferinței miniștrilor pentru învățământul superior din țările francofone.
Mesajul a fost prezentat de către domnul Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial – Departamentul Cultură, Culte și Centenar.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
„Mă bucur că România găzduiește cea de-a patra Conferință a miniștrilor pentru învățământul superior din țările francofone și urez un călduros «bun venit» participanților din țară și de peste hotare la București. Mulțumesc Agenției Universitare a Francofoniei pentru organizarea acestui eveniment în colaborare cu partenerii săi din România.
Ediția din acest an constituie o bună oportunitate de a consolida colaborarea în domeniul educației universitare cu reprezentanți ai mediului academic aparținând unui spațiu cultural de care ne simțim profund atașați. Am acordat Înaltul Patronaj acestei manifestări pentru a arăta încă o dată ataşamentul României la valorile şi direcţiile de acţiune ale Francofoniei.
Acest eveniment urmărește întărirea cooperării în domeniul educației în spațiul universitar francofon. Pentru români, această colaborare este una istorică. La temelia României de astăzi și-au adus contribuția, în mare măsură, tineri care au avut ocazia să învețe în universități pariziene de renume și s-au întors acasă cu ideile inovatoare care au facilitat apariția statului național modern. Primele universități românești au privit spre spațiul francofon atunci când și-au început misiunea educațională, iar libera circulație a ideilor între România și lumea francofonă a dus la apariția unei perioade extrem de fructuoase a vieții intelectuale și culturale din țara noastră.
Colaborarea dintre universitățile francofone trebuie să fie una ancorată în provocările lumii contemporane. Digitalizarea este o astfel de provocare, dar în același timp este o oportunitate fără precedent, care ne permite depășirea barierelor de timp și spațiu și care democratizează lumea academică. Digitalizarea transformă modul în care funcționează universitățile și însăși natura activităților de educație și de cercetare.
În ultimii ani, Europa a conștientizat importanța acestor transformări și a început să investească, din ce în ce mai mult, în dezvoltarea instrumentelor digitale, în facilitarea colaborării dintre universități și în proiecte de cercetare internaționale. În același timp, este clar că avem numai de câștigat prin consolidarea unor colaborări cu parteneri de pe toate continentele. Spațiul francofon, prin prisma legăturilor culturale vechi și a valorilor comune, reprezintă o direcție naturală de consolidare a parteneriatelor inter-universitare. Intensificarea eforturilor de internaționalizare a universităților românești trebuie să țină cont de spațiul francofon ca opțiune prioritară de colaborare.
Stimați miniștri,
Vă urez succes în discuțiile dumneavoastră de astăzi și vă asigur că aveți în mine un aliat în demersurile de a consolida un spațiu francofon al învățământului superior adaptat timpurilor în care trăim și deschis inovației în domeniul digital.”



Comentarii