10 măsuri de austeritate în Programul de guvernare al PNL

1.Tăierea salariilor angajaților din sectorul public.

PNL spune explicit că va modifica Legea salarizării, în ideea de a fi aduse la nivelul celor din privat. PNL însă nu ține cont că în privat sunt multe salarii situate în zona gri, cu un venit mic pe cartea de muncă, completat de angajator cu bonusuri sau premii. Prin urmare, „echilibrarea” salariilor de la stat cu cele din privat pleacă de la o premisă falsă!

2.Anularea voucherelor de vacanță.

Este o consecință inevitabilă a modificării Legii salarizării, anunțată în programul PNL. Pe lângă faptul că se anulează un beneficiu câștigat de salariații din sectorul public, măsura este devastatoare pentru turismul românesc.

3.Anularea majorărilor de salarii prevăzute de PSD în Legea salarizării.

Este o consecință implicită a modificării Legii salarizării, în sensul „echilibrării” cu salariile din privat.

4.Reducerea salariului minim.

În Programul de PNL se consideră că majorările salariului minim au fost „exagerate”.

5.Anularea majorării anticipate a salariilor din învățământ prevăzută pentru 1 septembrie 2020.

Programul PNL nu își asumă această majorare prevăzută în OUG 114.

6.Anularea creșterii punctului de pensie la 1.775 de lei pentru 1 septembrie 2020.

Programul PNL nu își asumă această majorare.

7.Închiderea sau comasarea spitalelor.

Se revină la măsura Guvernului Boc de „comasare” a spitalelor neperformante.

8.Creșterea tarifelor pentru populație la gaze naturale și energie electrică prin înlăturarea plafonului din OUG 114.

9.Concedieri în masă.

Programul PNL prevede reducerea numărului instituțiilor, restructurarea sau comasarea lor.

  1. Anularea programului „Tomate românești”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.