legile justiției
Boris Johnson, față în față cu Jean-Claude Juncker. Vor vorbi despre Brexit
Externe Știrea Zilei

Șeful Comisiei Europene mesaj la moartea regelui Mihai I

Șeful Comisiei Europene mesaj la moartea regelui Mihai

”Am aflat cu profundă tristețe vestea dispariției Majestății Sale, Regele Mihai I al României, pe care am avut deosebita șansă de a-l cunoaște.

Îmi aduc aminte cu emoție de întâlnirile noastre și aș vrea să aduc un omagiu deosebit rolului său în promovarea aderării României la Uniunea Europeană, prin turneul efectuat în capitalele europene în 1997. Douăzeci și unu de ani mai târziu, țara pe care a iubit-o atât de mult va exercita, pentru prima dată, în primul semestru al anului 2019, mandatul de Președinție a Consiliului Uniunii Europene. Va fi un moment important pentru România și un moment important pentru viitorul Uniunii noastre.

Amintirea Majestății sale, Regele Mihai I, un om de stat care a traversat perioadele cele mai tragice ale istoriei europene din secolul XX, va fi cu atât mai prezentă în gândurile noastre în acel moment important. În numele meu personal, precum și al Comisiei Europene, doresc să prezint familiei sale și tuturor românilor sincere condoleanțe.”a transmis Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene

Citeste si: Patriarhul Daniel vorbeste despre moartea Regelui Mihai

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.