Alertă la metrou din Paris. Un bărbat a atacat călătorii cu acid 1
Externe

Alertă la metrou din Paris. Un bărbat a atacat călătorii cu acid

Un bărbat a fost grav rănit vineri dimineaţă după ce a fost stropit cu un lichid neindentificat, pe platforma unei staţii de metrou din Paris, informează AFP, citând surse concordante, transmite și agerpres.

Ipoteza că acesta a fost stropit cu acid nu este exclusă, a indicat o sursă poliţienească, care a invitat la prudenţă, atât timp cât natura produsului nu a fost încă determinată.

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 06:30 (05:30GMT) pe platforma staţiei Bastilia, în estul Parisului. După o dispută între două persoane, una dintre ele, un bărbat de 20 de ani, a fost stropită cu un lichid, care nu a fost încă identificat.

Agresorul a fugit de la locul faptei, au indicat mai multe surse ale poliţiei.

Pompierii au intervenit pentru a salva victima care prezintă arsuri severe la nivelul feţei şi antebraţelor. Conştient, omul a fost transportat de urgenţă la spital, au spus reprezentanţi ai echipei de intervenţie.

Miercuri seara, pe o altă linie a metroului din Paris, un bărbat şi o femeie au fost victime ale arsurilor provocate de acid sulfuric, după ce au intrat în contact cu o sticlă mică care conţinea acest lichid, lăsată pe un scaun rabatabil.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.