Alertă alimentare. Tone de fructe și legume în neregula pe piețele din România
Economic Ultima Ora

România importă legume şi fructe mai scumpe

România importă fructe şi legume mai scumpe decât cele autohtone, întrucât producătorii români nu deţin echipamentele necesare pentru a putea livra pe piaţă cantităţile cerute, a declarat Dragoş Vasile, consilier la Consiliul Concurenţei, citat de Agerpres.

Analizele Consiliului Concurenței, susține acesta, au arătat că majorarea preţurilor la produsele alimentare este sub nivelul din Uniunea Europeană şi, în prezent, preţurile noastre sunt cam la nivelul de 60% din media europeană.
„O problemă interesantă este şi cea legată de presiunea produselor alimentare din import. S-a constatat aici că există categorii unde nu este presiune din import, de exemplu la lapte, carne, vin, pâine, mezeluri.

Însă, există şi o categorie de produse unde aprovizionarea se face majoritar din import, cum sunt legumele şi fructele, în condiţiile în care preţurile sunt mai mari decât ar fi la produsele româneşti. Care ar fi explicaţiile?

Unele sondaje, realizate de retaileri, arată faptul că producătorii români încă nu au capacitatea de a îndeplini nişte standarde comerciale. Le lipsesc utilaje de sortare, de calibrare, nu au capacităţi de stocare. Toate acestea pot fi desigur corectate în timp prin creşterea capacităţii lucrătorilor de a respecta anumite standarde tehnice”, a subliniat reprezentantul autorităţii de concurenţă.
Vasile a menţionat că, din 2016, consumatorii au la dispoziţie platforma Monitorul preţurilor, gestionată de Consiliul Concurenţei, unde pot urmări preţurile a 64 de categorii de alimente şi 128 de produse, iar datele sunt obţinute de la şase retaileri, de regulă, săptămânal. Până la finele acestui an, platforma va cuprinde noi retaileri și va reflecta o zonă geografică mai extinsă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.