cărnii de porc
Economic

Preţul cărnii de porc a CRESCUT cu 40% – „Va mai crește cu încă 12%”

Preţul cărnii de porc în viu a crescut cu circa 40%

Preţul cărnii de porc în viu a crescut cu circa 40% în ultimele patru luni, de la 4,7 lei pe kilogram la începutul anului, la 6,5-6,7 lei pe kilogram în pre­zent, potrivit lui Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), care spune că în ciuda acestor creşteri de preţ, fermierii care aduc purceii de 25 de kilograme din import sunt pe pierdere.

„Purcelul îl luăm cu 85 de euro. Furajul pentru a-l aduce de la 25 de kilograme la 100 de kilograme ne costă în jur de 50 de euro, însă eu nu am numai costul cu furajul, şi ajung la un cost de 70 de euro pe porc.  În total 155 euro mă costă pe mine să duc un porc la abator, adică 697 lei. La ora actuală eu, ca fermier, primesc 670 lei pe porc la abator. Practic, cel care aduce acum din im­port purcelul la 85 de euro este în pierdere, chiar dacă preţul de vânzare este mai mare ca acum patru luni“ , a declarat pentru ZF Ioan Ladoşi.

Crescatorii depind de porcii din import

Crescătorii de proci din România depind de purcei din import, în contextul în care România nu deţine suficiente ferme de reproducţie, românii preferând să înfiinţeze ferme de îngrăşat porci, ferme care necesită o investiţie mai mică şi ale căror costuri se amortizează mai repede decât în cazul fermelor de repro­ducţie, potrivit specialiştilor din industrie. În plus, programele din fonduri europene nu au încurajat înfiinţarea fermelor de reproduţie, impunând condiţii similare cu cele pentu înfiinţarea unor ferme de îngrăşare porcine.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii