termoficare
termoficare
Economic Social Ultima Ora

Plătim 3 milioane de euro pe lună pentru modernizarea termoficării, degeaba!

Parlamentul European a adoptat o directivă conform căreia trebuie să refacem sistemele de termoficare centralizate. Asta în condiţiile în care aproximativ 80% din localităţi s-au deconectat de la sistemul centralizat în România! De ce? Pentru că nu sunt eficiente – deşi fiecare factură de electricitate conţine un capitol numit ”cogenerare”, adică bani strânşi pentru modernizarea acestor sisteme centralizate de căldură.

În contextul în care UE ne cere să revigorăm sistemele de termoficare centrală, la noi aceste sisteme sunt praf şi pulbere. Din cele 315 loclaităţi conectate la termoficare centralizată în 1989, în anul 2015 mai erau conectate 67 de localităţi. De ce? Vechimea centralelor a depăşit 50 de ani, iar pierderile pe conducte sunt de cel puţin 40% – adică sunt ineficiente. Această situaţie este rezultatul ”lipsei investiţiilor” deoarece ”bonusul pentru cogenerare de înaltă eficienţă nu a încurajat investiţiile în noi unităţi”. Adică, nu se regăsesc banii!

Oficial, cogenerarea îl costă pe consumator 0,019 lei pe kilowat. Să zicem cam 2 lei pentru fiecare 100 kWh facturați – consumul mediu lunar în locuințele din țara noastră. În România există 7.087.000 de gospodării, conform ultimului recensământ. Printr-o înmulțire aflăm suma totală: 14.174.000 lei – adică 3 milioane de euro pe lună! În acest context, sistemele de încălzire centralizată sunt distruse, termocentralele suntîn prag de faliment! Unde se duc banii?

Gigacaloria nesubvenţionată ar omorî sistemul centralizat

Eficienţa unui sistem energetic se măsoară în bani. Pe site-ul RADET există un calcul care arată cum stă preţul Gigacaloriei la sitemul centralizat şi la centrala de apartament. În cazul unui apartament de patru camere preţul Gigacaloriei este, în cazul RADET, de 164,4 lei, la care trebuie adăugată subvenţia, adică încă 164,4 lei. Total: 328,8 lei. Preţul Gigacaloriei produsă de centrala de apartament este de 290,3 lei. Adică, oficial, fără subvenţie, este mai ieftin la centrala mică! Sigur, dacă s-ar rezolva problema pierderilor pe reţea, de 20 de milioane de euro pe an, sistemul centralizat ar deveni eficient…

 

 

 

 

 

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.