Teodor Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe, susține, referitor la întâlnirea ambasadorului român la Washington, George Maior, cu ministrul american al Energiei, Rick Perry
Economic

Petrol și gaze: Rusia încheie acorduri cu Venezuela

Compania petrolieră de stat PDVSA din Venezuela a anunţat sâmbătă că a semnat cu gigantul rus Rosneft o serie de acorduri în domeniile petrolier şi gazelor naturale, cu ocazia unei reuniuni la Caracas la care a participat preşedintele Nicolas Maduro, relatează AFP.

„Sunt în studiu alianţe între PDVSA şi Rosneft în sectorul gazelor naturale şi petrolier. Investiţiile între companiile petroliere şi de gaze ruse şi PDVSA vor creşte”, a anunţat firma venezueleană într-un mesaj pe Twitter.

La reuniune au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele PDVSA, generalul Manuel Quevedo, şi cel al Rosneft, Igor Sechin.

PDVSA nu a oferit niciun detaliu despre acorduri, reuniunea încheindu-se fără conferinţă de presă.

Compania PDVSA furnizează 96% din valuta Venezuelei, iar datoria grupului reprezintă circa 30% din datoria suverană a ţării care se confruntă cu o gravă criză economică, cu o rată a inflaţiei estimată pentru 2018 la 2.349%, agravată de prăbuşirea cursului barilului.

Marţi, procuratura din Venezuela a anunţat deschiderea unei anchete penale pentru corupţie contra fostului preşedinte al PDVSA Rafael Ramirez, constrâns săptămâna trecută să îşi părăsească postul de ambasador la ONU.

Generalul Manuel Quevedo a fost numit la sfârşitul lunii noiembrie de preşedintele Nicolas Maduro la conducerea grupului PDVSA după o serie de scandaluri de corupţie legate de industria petrolieră din Venezuela.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.