O franțuzoaică de viță liberă la Viticola Sarica Niculițel și Domeniile Prince Matei 1
Economic Ultima Ora

O franțuzoaică de viță liberă la Viticola Sarica Niculițel și Domeniile Prince Matei

Echipa de marketing Via Viticola se consolidează. Solène Cesbron va ocupa funcția de Marketing Manager.

Solène Cesbron are o experiență de aproape 15 ani în design și comunicare, iar ultimii 5 ani i-a petrecut în cadrul Brandient, cunoscuta firmă de consultanță în strategie și design de brand, unde a căpătat o înțelegere foarte bună a FMCG-urilor.

A lucrat pentru “Decât o Revistă” și este cofondatoare a studioului de design și comunicare Zvâc, în 2013. A absolvit École Estienne din Paris cu Diplôme Supérieur d’Arts Appliqués (DSAA) în comunicare și design și École Duperré, cu un Brevet de Technicien Supérieur (BTS) în design grafic.

Anul trecut a obținut diploma WSET level 2 Award in wines.

„Venirea la Via Viticola marchează pentru mine trecerea de la design, la strategie de brand și apropierea de un domeniu care mă pasionează, vinul. Am moștenit pasiunea pentru vin de la tatăl meu, care este implicat în multe proiecte de promovare a vinurilor din Anjou, și de la bunicul meu, care a fost viticultor.

Sunt bucuroasă să mă alătur echipei ViaViticola, o echipă ambițioasă și care se află într-un moment de creștere, în contextul lansării unei noi imagini de brand pentru Caii de la Letea. Primul meu proiect va fi pentru Domeniile Prince Matei și dezvoltarea portofoliului de branduri în jurul iconicului Prince Matei.” – Solene Cesbron, ViaViticola.

“Întărirea echipei de marketing Via Viticola prin venirea lui Solène, alături de colaborarea cu United Pencils, consolidează strategia grupului Vintruvian de a dezvolta unul dintre cele mai solide portofolii de branduri premium în România  ”, Marius Iliev, Board Chairman Vintruvian Estates

Despre ViaViticola

ViaViticola este o firmă a grupului Vintruvian Estates, grup care deține cramele Viticola Sarica Niculițel și Domeniile Prince Matei. ViaViticola este responsabilă în cadrul grupului cu activitățile de marketing și de distribuție pentru toate brandurile din portofoliul celor doi producatori, care includ Caii de la Letea, Prince Matei, Epiphanie ș.a.m.d.

Date importante:

2016 – Intrarea pe piața a primelor vinuri după preluarea, în 2015 a Viticola Sarica Niculițel de un nou acționariat.

2017 – anul în care vinurile Viticola Sarica Niculițel încep să culeagă laurii în Concursurile internaționale și înregistrază o premieră pentru România, prima medalie de aur la Bruxelles pentru un rose și în total 3 medalii obținute doar cu rose-uri;

2018 – Rose-ul Caii de la Letea primeste titlul de Rose-ul numarul 1 din Romania;

2019 – Anul preluarii podgoriei din Zorești unde se produce iconicul Prince Matei (actual Domeniile Prince Matei).  Viziunea managementului Grupului Vintruvian este să creeze branduri care să emane spiritul și emoția locului din care provin, aducând o importantă contribuție la strategia grupului de a deține unul dintre cele mai valoaroase portofolii de branduri premium din peisajul vinului românesc.

– pentru prima dată în istoria Concours Mondial de Bruxelles, un vin din soiul Aligote obține medalia de Aur și acesta este produs de Viticola Sarica Niculitel. Totodată, Viticola Sarica Niculițel îregistrează un record în materie de medalii obținute la Bruxelles, 5 medalii, doua de aur și 3 de argint.

2020 – anul în care Via Viticola intra în topul spender-ilor media din industria viticolă, ocupând locul 4 cu campania Caii de la Letea

– obține 94 de puncte din 100 posibile la prestigiosul concurs Decanter, Londra cu Prince Matei 2017, care a fost cel mai mare punctaj obținut de un vin roșu românesc în 2020, și 90 de puncte cu Prince Matei 2013, Domeniile Prince Matei.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.