Nicu Marcu (ASF): Bursa de Valori București trebuie să devină un hub regional strategic pentru celelalte piețe financiare din spațiul sud-est European 5
Economic Ultima Ora

Nicu Marcu (ASF): Bursa de Valori București trebuie să devină un hub regional strategic pentru celelalte piețe financiare din spațiul sud-est European

Bursa de Valori București trebuie să își asume un rol regional mai pronunțat, să devină un hub regional strategic pentru celelalte piețe financiare din spațiul sud-est european, potrivit Președintelui Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la redeschiderea Bursei de Valori București.

“Felicit Bursa de Valori București pentru cei 25 de ani de viață postdecembristă.

Acest moment aniversar capătă și mai multă semnificație având în vedere că, tot în acest an, piața de capital românească a primit statutul de piață emergentă. Este o binemeritată recunoaștere a potențialului bursei, care creează noi oportunități pentru dezvoltare, având în vedere perspectivele atragerii de noi capitaluri.

Așa cum am mai afirmat, Bursa de Valori București trebuie să își asume un rol regional mai pronunțat, să devină un hub regional strategic pentru celelalte piețe financiare din spațiul sud-est european. În acest fel, contribuția la creșterea economiei românești va fi cu siguranță una de substanță.

Bursa are nevoie de active de valoare, care să genereze mai multă lichiditate, are nevoie de emitenți de calibru, care să se finanțeze prin piața de capital.

Totodată, un rol important îl deține statul român. Listarea companiilor cu capital majoritar de stat va aduce mai multă anvergură pieței de capital locale. O performanță solidă a bursei consolidează încrederea investitorilor – doar astfel piața de capital autohtonă își va putea împlini pe deplin potențialul, devenind un autentic factor de progres pentru economie.

Vă urez succes pe mai departe și doresc să vă asigur de întregul sprijin al Autorității pentru îndeplinirea rolului esențial pe care îl aveți în dezvoltarea economiei românești

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii