HP a prezentat inovații revoluționare
HP a prezentat inovații revoluționare
Economic Social Ultima Ora

Inovația, elementul central al evenimentului anual HP Reinvent dedicat partenerilor

Evenimentul a avut ca temă principală susținerea oportunităților de afaceri cu partenerii, de la vânzări virtuale și creștere prin digitalizare, la modelul de business bazat pe abonamente, care reprezintă viitorul în afaceri și în educație. HP Inc. a introdus și primele programe destinate partenerilor, cu impact durabil și pentru egalitate rasială și de gen. 

Noutăți:

  • Lansarea unor PC-uri care oferă productivitate și colaborare de acasă, de la birou sau în mișcare
  • Dezvăluirea de noi game de produse de printare, servicii și soluții adaptate noilor modalități de lucru
  • Invitație pentru parteneri să accepte provocarea unui impact durabil și a egalității rasiale și de gen 

Palo Alto, CA – În cadrul HP Reinvent, evenimentul anual dedicat partenerilor HP Inc., compania a lansat o gamă de noi produse și inițiative de sustenabilitate menite să-i ajute pe aceștia să răspundă și chiar să depășească așteptările mereu în schimbare ale clienților. Invitându-și partenerii la ‘Amplify our Future Together’, HP a propus o agendă bazată pe schimbările din industrie și pe tendințele care transformă lumea de astăzi.

Găzduită de membrii echipei de conducere a HP, inclusiv de către Președintele și CEO-ul Enrique Lores și de Directorul Comercial Christoph Schell, evenimentul a abordat o gamă variată de subiecte pornind de la clienții ale căror nevoi sunt în continuă evoluție: transformarea digitală, apariția consumatorilor de tip ‘prosumers’, viitorul în educație și în business, securitatea cibernetică în noua realitate. HP a făcut și un apel către parteneri să se alăture angajamentului declarat al companiei pentru un impact durabil și pentru egalitate de șanse.

Printre cei invitați să ia cuvântul s-au aflat Ajay Banga – CEO Mastercard, Stephanie Mehta – redactor-șef Fast Company, Paul Polman – președintele IMAGINE, autorul și antreprenorul Bonin Bough, Tien Tzuo – CEO Zuora și Bob Bigman – Deputy Chief Information & Security Officer, Departamentul de Stat din SUA.

“Cheia inovațiilor stă în înțelegerea clienților noștri – forțând limitele tehnologiei și generând noi soluții ingenioase care să vină în întâmpinarea nevoilor clienților în această nouă realitate”, a declarat Christoph Schell, Director Comercial al HP. “Fenomenele care ne modelează lumea și modul în care facem business astăzi s-au schimbat radical. Alături de partenerii noștri, trebuie să stabilim calea către un viitor care să ne definească prin reușitele pe care le obținem, nu doar prin produsele pe care le vindem”.

Soluții PC îmbunătățite pentru a crea noi metode de lucru

Metodele de lucru s-au schimbat într-un ritm alert, astfel încât transformări care ar fi trebuit să se producă în câțiva ani, au avut loc în doar câteva luni. Angajații au trecut rapid la munca de acasă, companiile mari și mici s-au grăbit să înlocuiască tranzacțiile fizice, conexiunile și fluxul de lucru cu soluții digitale. Studenții și profesorii s-au adaptat învățământului online. Pe măsură ce organizațiile și locurile de muncă hibride devin noul standard, departamentele de IT îi ajută pe angajații care lucrează de acasă să fie cât mai eficienți, cât mai productivi și conectați și să beneficieze de securitate cibernetică.

Pentru a răspunde acestei noi realități, HP a lansat o gamă de soluții PC gândite pentru medii de lucru diverse și care evoluează rapid, oferind flexibilitate partenerilor și clienților mari și mici. Noile inovații PC includ:

  • HP ProBook 635 Aero G7, cel mai ușor notebook business cu AMD.
  • HP ProBook 600 G8 și seria PC 400 G8 proiectate pentru profesioniști din companii aflate în plină dezvoltare.
  • Seria HP EliteDesk 805 G6, gândită să răspundă cerințelor unei zile de lucru cu multe solicitări.
  • Seria HP ProDesk 405 G6 cu cele mai noi procesoare din seria AMD Ryzen™ PRO.
  • Monitorul Touch HP E24t G4 cu tehnologie integrată in cell touch.
  • Monitoare de conferință HP E24d și E27d optimizate pentru colaborare virtuală.
  • HP Business Boost: pachete de soluții PC si Print, optimizate pentru IMM-uri.
  • Noutăți în programul HP Device as a Service (DaaS). 

Soluțiile de imprimare reinventate oferă valoare, simplitate și eficiență

Trecerea la munca de acasă și schimbarea fluxului de producție au accelerat eforturile multor companii de a face trecerea la un management la distanță și la un flux de lucru digitalizat. Odată cu evoluția comportamentului de cumpărare al clienților, toată lumea – de la companii mari și guverne, la IMM-uri și angajați – a trebuit să se adapteze noului mod de lucru și noilor metode de business digital.

Ca răspuns la această dinamică, compania a lansat noi produse de imprimare, servicii și soluții optimizate pentru noi modalități de lucru, noi tipuri de management și noi opțiuni de cumpărare. Inovațiile în print includ:

  • Seria HP LaserJet Enterprise 400, cea mai mică imprimantă HP pentru mediul enterprise.
  • Portofoliul HP DesignJet pentru arhitecți, ingineri, constructori și pentru birourile de acasă.
  • Soluția Cloud pentru Document Workflow, pentru simplificarea procesului de trecere de la hârtie la digital.
  • Instrumentul Fleet Onboarding, care oferă partenerilor posibilitatea să înscrie rapid HP Workpath în flota de imprimante.
  • Crearea unor servicii de tip abonament pentru cerneală și toner.

Apel pentru schimbare în vederea diversificăriii ecosistemului IT 

Angajamanetul HP pentru un impact durabil a fost de multă vreme integrat în strategia de business și în operațiuni. Ca parte esențială a noului program HP Amplify destinat partenerilor – care se lansează pe 1 noiembrie – HP lansează un apel către comunitatea de parteneri să accepte provocarea de a genera schimbarea necesară în industria IT, la nivel global, pe toate cele trei paliere ale inițiativei pentru Impact Durabil: oameni, planetă și comunitate – cu accent pe egalitatea rasială și de gen.

HP Amplify Impact este primul astfel de program de training și evaluare pentru parteneri, care oferă instrumentele și resursele necesare pentru identificarea potențialelor lacune în obiectivele partenerilor care își doresc să fie un etalon de bune practici. Partenerilor le va fi recunoscut efortul printr-un program anual de certificări și premii. Compania și-a propus un obiectiv ambițios, de a atrage cel putin 50% dintre partenerii globali în programul de voluntariat, până în anul 2025.

Despre HP Reinvent

‘Amplify our Future Together’ reprezintă un eveniment virtual organizat de HP pentru partenerii din toată lumea, a cărui agendă este ghidată de tendințele și de inovațiile care ne schimbă lumea. 

Despre HP

HP Inc. (NYSE: HPQ) creează tehnologii pentru o viață mai bună pentru oricine, oriunde pe glob. Prin portofoliul nostru de produse și servicii – PC-uri, imprimante, soluții de imprimare 3D – facilităm experiențe uimitoare. Mai multe informaţii despre HP Inc. sunt disponibile pe www.hp.ro.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.