
Indicele Robor a EXPLODAT iar şi atinge un nou maxim
Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,85%, cel mai mare nivel din octombrie 2014, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).
Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei, potrivit stiripesurse.
Ce este Robor?
ROBOR este un indicator de referinţă pentru dobânzile la creditele în lei. O bancă foloseşte ROBOR la 3 luni sau la 6 luni pentru a vă calcula dobânzile la ratele pe care le plătiţi în fiecare lună, adăugând o marjă pe care o stabileşte în funcţie de riscul pe care consideră că şi-l asumă când vă acordă creditul. ROBOR se stabileşte pe baza informaţiilor furnizate de primele 10 bănci din piaţă.
Unele bănci au câteodată surplus de bani (lichidităţi), iar altele au nevoie de bani. Aşadar, băncile se împrumută una pe cealaltă, în funcţie de nevoi, iar la aceste împrumuturi aplică dobânzi. Cu cât banii din piaţă sunt mai puţini, cu atât ei devin mai valoroşi, astfel că dobânzile la ei vor creşte. Iar ROBOR este o rată medie a dobânzilor la care băncile din România se împrumută între ele, el calculându-se zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de primele 10 bănci selectate de către Banca Naţională. Cu alte cuvinte, cu cât nevoia de bani este mai mare, cu atât şi media dobânzilor creşte, deci automat şi ROBOR creşte
Luni, indicele a atins cel mai mare nivel din 14 octombrie 2014, când a fost 2,89%.
Indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%.
Totodată, indicele Robor la şase luni a crescut luni la 2,96%, cel mai mare nivel din 3 octombrie 2014, când a fost 2,98%.
BNR a anunţat, în 7 mai, creşterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.



Comentarii