Hărțile secrete ale căutătorilor de comori din România

 ”Calul de aur al lui Ștefan cel Mare”, tezaurul lui Constantin Brâncoveanu sau comoara prințului Milan Obrenovici. Sunt doar cîteva din bunurile despre care Asociația Căutătorilor de Comori susține că le cunoaște ”ascunzătoare” dar nu face publice aceste date. Membri asociației spun că se tem că aceste obiecte ar putea avea soarta celor 20 de brățări dacice de aur furate din România, din care s-au recuperat doar 13. Cei care le-au scos ilegal din țară au fost achitați recent în dosarele penale deschise pe numele lor în acet caz.

Asociaţia Căutătorilor de tezaure din România a luat ființă cu cinci ani în urmă, și are numărul de înregistrare 36/2013/A/I din 28.06.2013. Asociația are șapte membri, iar președintele ei, Gheorghe Poenaru, se ocupă cu astfel de cercetări de peste 40 de ani.

Au găsit și predat statului, printre altele, două monede romane – un dinar Marcus Aurelius descoperit la Pătrăuţi şi un alt dinar Antonius Pius, găsite la Brăieşti – Cornu Luncii. Acestea ar proveni din secolele II-III, era noastră având o concentraţie de argint de 75-80%, superioară concentraţiei din cele aproximativ 500 monede, tetradrahme greceşti datând din secolul III înainte de Hristos descoperite în vara anului trecut la Cacica, prin aceleaşi mijloace moderne – detector de metale, unde concentraţia argintului în monede este de 60%, dar inferioară monedelor bătute în vremea împăratului Traian – sfârşitul secolului I, începutul secolului II era noastră, care aveau în compoziţie 95% argint.

În România se duce o luptă aprigă între arheologi și căutătorii de comori. Arheologii acuză autoritățile din România că autorizează mult prea ușor achiziționarea de detectoare de metale cu ajutorul cărora arheologii amatori caută și găsesc comori ascunse în pământ. Căutătorii sunt acuzaţi că ascund multe comori, sau că distrug siturile în care găsesc artefactele etc.

De partea cealaltă, căutătorii de comori acuză autoritățile că le pun bețe în roate din motive oculte: potentații locali, dar nu numai, vor să pună mâna pe aceste comori pentru a le întrăina pe ascuns.

”Avem hărți vechi în slavonă”

Legislația românească permite activitatea căutătorilor de comori în anumite condiții. Pentru fiecare bun de patrimoniu găsit, căutătorul de comori primește 30% din valoarea obiectului, plus un bonus de 10% dacă descoperirea este una excepțională.

Problema logică care se pune: cum este posibil să gasești o comoară cu detectorul de metale? În siturile arheologice este interzisă asemenea activitate! Pe câmp, să mergi aşa și să cauți de nebun – este penibil! Până găsești ceva, te apucă pensia! Și atunci?

”Avem mute hărți vechi, multe în slavona. Prin ele avem date despre comoara celebră a lui Constantin Brâncoveanu. De asemenea, avem date despre comoara prințului sîrb Milan Obrenovici, pe care securitatea a căutat-o fără succes timp de aproape trei ani. Avem date și despre Calul de aur al lui Ștefan cel Mare, un artefact care are 1,62 metri înălțime și greutatea de 500 de kilograme. Este o statuie din aur pe care a căutat-o sultanul Suleiman Maghnificul (1520-1566), apoi Securitatea lui Ceaușescu, fără succes. Ei, bine, noi știm unde este, dar nu vom dezvălui secretul până nu vom fi convinși că va intra în tezaurul României și nu va fi înstrăinată”, ne-a explicat Gheorghe Poenaru.

Președintele Asociației căutătorilor de comori se teme ca aceste artefacte desprecare susține că le-a localizat să nu aibă soarta brățărilor dacice de la Sarmisegetuza. Menționăm că din cele 20 de brățări dacice de aur aparținând patrimoniului universal nu au putut fi recuperate decât 13, iar autorii furturilor din siturile arheologice au fost achitați recent în dosarele penale deschise pe numele lor de autorități.

Aici trebuie remarcat faptul că aceste brățări dacice atestă din plin faptul că legendele căutătorilor de comori nu sunt doar vorbe în vânt…

”SRI trebuie să știe unde căutăm”

”Înainte de a pleca la cercetare într-o zonă, trebuie să luăm legătura cu persoana desemnată să se ocupe de noi din parte Serviciului Român de Informații din județ. Dacă mergem în alt județ, sunt anunțați reprezentanți instituției din administrația  respectivă. Apoi trebuie să întocmim un dosar foarte stufos, cu fel de fel de cereri. Dacă primarul, de pildă, nu vrea să îți dea voie, nu poți să faci nimic, trebuie să pleci acasă. De asemenea, cred că acel procent de 30% din valoarea bunului găsit este prea puțin. În Anglia se dă 90%. Ei de ce pot, iar noi nu? Suntem șape membrii ai asociației, iar cererile de înscriere sunt multe, dar nu primi pe oricine pentru că avem o responsabilitate și nu poate intra aici oricine”, ne-a mai spus  Gheorghe Poenaru.

În fine, în acest context, hobby-ul căutărtorilor de comori pare un microb asemănător, ca intensitate, jocurilor de noroc. Să cauți cu disperare un obiect, iar când îl găsești, să trebuiască să te desparți de el… într-un fel sau altul.