Sistemul bancar se bazează pe încredere, fără de care pot avea loc dezechilibre majore, dar la fel se întâmplă și în cazul finanțărilor de stat, unde girul investitorilor este cel care determină nivelul dobânzilor.
Dacă eliminăm din calcul fricţiunile şi frământările politice, stabilitatea financiară a economiei noastre este ameninţată doar de câteva riscuri sistemice. Conform Raportului asupra stabilităţii financiare realizat de Banca Naţională a României, avem un singur risc sistemic ridicat, respectiv deteriorarea încrederii investitorilor în economiile emergente, şi trei riscuri sistemice moderate, anume tensionarea echilibrelor macroeconomice, creşterea îndatorării populaţiei şi disciplina scăzută de plată în economie, care duce la vulnerabilităţi în bilanţul firmelor. La acestea se mai adaugă un risc sistemic redus, cel care vine din accelerarea creşterii preţurilor imobiliare, dar nu prezintă o problemă, cel puţin în prezent.
Cel mai mare risc, cel al reducerii încrederii investitorilor în economiile emergente, ne afectează mai mult decât pare la prima vedere. În condiţiile în care incertitudinile privind păstrarea ratei de creştere economică globală cresc şi se acumulează dezechilibre structurale la nivelul economiilor emergente. „O ajustare abruptă a primei de risc aferentă ţărilor emergente poate avea efecte negative importante asupra mediului intern”, spune Liviu Voinea, viceguvernator BNR. Un efect foarte important este cel de creştere a dobânzilor bancare, iar cel mai bun exemplu este cel al Primăriei din Târgu Jiu, care şi-a văzut rata bancară aferentă unui credit pentru construirea unui stadion dublată după majorarea ROBOR (rata medie a dobânzilor creditelor interbancare).
Creşterea dobânzii pentru creditele aflate în derulare este o problemă majoră pentru populaţie şi companii, dar şi pentru o parte din datoria publică a ţării noastre, aproximativ un sfert fiind împrumuturi fără dobândă fixă. Iar în cazul datoriei publice nu mai vorbim doar de finanţare internă, ci şi de cea externă, de unde şi riscul sistemic amintit.
Datorii pe termen lung
Riscul este umflat de faptul că datoria publică este rostogolită în fiecare an cu împrumuturi noi menite să le acopere pe cele ajunse la scadenţă. Pe lângă plata titlurilor de stat ajunse la maturitate, guvernul se împrumută şi pentru acoperirea deficitului bugetar, care la noi creşte în ciuda avansului mare al PIB. Iar problema este că banii nu ajung în investiţii, urmând să producă plus valoare în viitor, ci în acoperirea cheltuielilor curente.
Aşa se face că România a ajuns la o datorie publică totală de 352,48 miliarde lei la jumătatea acestui an, adică 43,2% din PIB, dintre care datoria publică guvernamentală era de 337,02 miliarde lei, respectiv 41,3% din PIB. Dacă eliminăm din aceasta elemente precum datoria publică garantată, de 17,49 miliarde lei, atunci datoria publică luată în calcul la verificarea îndatorării coboară sub 40%, procent peste care se consideră că am putea avea probleme, inclusiv prin intrarea în recesiune. După tipul de dobândă, avem un sold de 75,32 miliarde lei împrumuturi cu dobândă variabilă şi 261,7 miliarde lei cu dobândă fixă. Cu alte cuvinte, riscul creşterii ratei este relativ redus în cazul majorării dobânzilor de referinţă, dar nu inexistent.
Pe partea de maturitate a datoriei lucrurile stau destul de bine, cu un sold de 217,05 miliarde lei contractate pe termen lung, 73,3 miliarde lei pe termen mediu şi 46,6 miliarde lei pe termen scurt.
Cele mai folosite instrumente de către statul român pentru împrumuturi sunt obligaţiunile, în lei şi în euro, care însumează 130,47 miliarde lei, urmate de euroobligaţiuni, în valoare de 90,89 miliarde lei. Împrumuturile directe au un total de 69,01 miliarde lei, „împrumuturile din disponibilitate CGT” reprezintă 36,29 miliarde lei, iar certificatele de trezorerie, în lei şi în euro, 10,25 miliarde lei. Băncile private şi alţi creditori deţin 285,1 miliarde lei din datoria publică.
Suma pe care guvernul a avut-o de achitat anul trecut în contul datoriei publice a fost un vârf de 60,64 miliarde lei, dintre care 44,89 miliarde lei pe piaţa internă şi 15,75 pe cea externă. Anul acesta, serviciul datoriei însumează 49,68 miliarde lei, dintre care 35,59 miliarde lei pe piaţa internă şi 14,09 miliarde lei pe cea externă. Din suma aferentă 2017, 10,4 miliarde lei reprezintă dobânzi şi comisioane.
Furnizori de credit
Pentru acest an, Ministerul de Finanţe are stabilit un program de emitere de titluri de stat pe piaţa internă în valoare de 48-50 miliarde lei, majoritatea pe termen lung, iar de pe piaţa externă doreşte să atragă 2,5 – 3 miliarde euro prin emisiuni de euroobligaţiuni. Pe piaţa internă, ultima emisiune de obligaţiuni a avut valoarea de 400 milioane lei, cu scadenţa la zece ani şi o dobândă de 4,53% pe an. Suma oferită de bănci în nume şi cont propriu s-a ridicat la 601,1 milioane lei, iar ofertele necompetitive au totalizat 20,5 milioane lei. Randamentul acceptat în urma ofertelor a fost de 4,54% pentru oferta de la începutul acestei luni, semnificativ peste o ofertă de obligaţiuni tot pe zece ani lansată în august şi care a avut o dobândă de 3,92%.
Băncile comerciale sunt principalii furnizori de credit pentru Ministerul de Finanţe, achiziţionând atât în nume propriu, cât şi pentru alţi investitori. În anii de după criza din 2009, băncile au creditat masiv statul, în condiţiile în care creditarea sectorului privat era la pământ, dar situaţia s-a normalizat în ultima perioadă, o dată cu revenirea economiei şi a cererii sustenabile de credite. În decembrie anul trecut, sistemul bancar deţinea 47,3% din titlurile de stat emise pe piaţa internă, iar fondurile de pensii private, al doilea mare creditor al statului, aveau un procent de 15,3%.
Datele Ministerului de Finanţe arată că datoria administraţiei publice conform metodologiei UE însuma, în mai, 301,1 miliarde lei, adică 38,6% din PIB. Din total, 154,96 miliarde lei, respectiv 19,9% din PIB, erau contracate de pe piaţa internă, iar 144,37 miliarde lei de pe piaţa externă. Însă străinii cumpără titluri de stat emise şi pe piaţa internă, nu doar pe cea externă. Conform datelor Ministerului, titluri în valoare de 23,4 miliarde lei emise în lei se află în portofoliul nerezidenţilor, aceaştia având o pondere de circa 18% din totalul titlurilor denominate în lei, la care se adaugă deţinerile de intrumente în euro emise pe piaţa internă, în valoare de 2,04 miliarde euro.
De altfel, şi băncile comerciale mari de la noi fac parte tot din concernuri internaţionale, iar cum depozitele atrase de la populaţie acoperă creditarea internă oferită de bănci, putem spune că soldul de titluri de stat deţinut este acoperit de capitalurile proprii. Iar instrumentele de stat reprezintă circa 19% din activele bancare.
Decalajul de dezvoltare dintre România şi statele dezvoltate din Uniunea Europeană s-a micşorat semnificativ în ultimii 15 ani şi avem şanse reale ca în viitorul apropiat să intrăm şi noi în rândul acestor economii, adică să depăşim pragul de 12.000 de dolari venit naţional brut pe cap de locuitor (de la 9.500 dolari în prezent şi 2.000 dolari în 2002). Din păcate, creşterea a venit şi pe fondul majorării datoriei publice guvernamentale de la 43,8 miliarde lei în 2002 până la 337 miliarde lei în prezent. Chiar dacă avansul datoriei publice a încetinit în ultimii ani, este evident că nu mai putem continua să alimentăm creşterea economică prin acumularea de datorii, motiv pentru care reducerea deficitelor (de cont curent şi bugetar) ar trebui să fie un deziderat pentru bugetul de anul viitor.
