Principesa Margareta va ţine un discurs în Parlament
Principesa Margareta şi Patriarhul Daniel vor fi prezenţi, luni, la şedinţa solemnă comună a Parlamentului, dedicată omagierii personalităţii regelui Mihai I al…
Principesa Margareta şi Patriarhul Daniel vor fi prezenţi, luni, la şedinţa solemnă comună a Parlamentului, dedicată omagierii personalităţii regelui Mihai I al…
Prințul moștenitor Charles al Marii Britanii vine la funeralii regelui Mihai. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a spus, duminică,…
Omagiu adus Majestății Sale regele Mihai I la Craiova. Circa 8.000 de membri ai PSD Dolj s-au adunat, duminică, în centrul Craiovei,…
EXCLUSIV.Cum arată ALTARUL REGELUI MIHAI I. FOTO. Peste câteva ore, mai exact la ora 11.00, la catedrala Mitropolitană din Iași, va avea…
Cu cât aur a plecat Regele Mihai din România? Imagini rare cu Regele Mihai, în momentul în care a sosit în Elveția,…
INCREDIBIL. REGELE MIHAI nu ar fi vrut niciodată așa ceva Dan Bădic, fost director al Casei Regale, a declarat, pentru TVR, că…
Principele Nicolae a trimis o adresă către Familia Regală, prin care cere să i se comunice detalii privind înmormântarea Regelui Mihai, avocatul…
Regele Mihai ajunge pe 13 decembrie în țară Un avion militar îl va duce pe Regele Mihai în România abia în data de…
Directorul Muzeului din Curetea de Argeș, Ștefan Dumitrache o atacă dur pe principesa Elisabeta, pe care o acuză că încalcă orice regulă…
Președintele Iohannis,mesaj emoționant pentru Principesa Margareta Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis Principesei Margareta o scrisoare emoţionantă la scurt timp după vestea că…