Lui Papa Francis îi este frică de un RĂZBOI NUCLEAR
Papa Francisc a spus luni că se teme de pericolul unui război nuclear şi că, în opinia lui, lumea se află acum…
Papa Francisc a spus luni că se teme de pericolul unui război nuclear şi că, în opinia lui, lumea se află acum…
500 de milioane de euro pentru un pod – chiar înainte de ședința CEX, mai mulţi membri ai Cabinetului , împreună cu Mihai…
Unul din cele mai bune vinuri românești listat la bursă – Purcari Wineries, compania care deține două dintre primele cinci branduri premium…
Val Siberian de frig în România – în urma scăderilor de temperatură de peste weekend, în această dimineaţă s-au atins -21 de…
100 de ani de la inaugurarea primei misiuni diplomatice oficiale românești în Statele Unite ale Americii Centenarul Marii Uniri este marcat, începând…
Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că a dispus un control în…
Ministerul Afacerilor Externe condamnă incidentul petrecut recent în Ungaria şi care avea în prim plan Ambasada României. „MAE lansează un apel către…
Circulaţia se desfăşoară în Bucureşti în condiţii de iarnă, în condiţiile în care pe mai multe artere rutiere s-a depus strat de…
Fostul deputat Victor Socaciu s-a prezentat luni dimineaţa la DIICOT, pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care medicul Mihai…
Un număr de 20 de percheziţii au loc, luni dimineaţa, în Bucureşti şi patru judeţe – Prahova, Bacău, Giurgiu şi Ilfov –…