
PSD ceartă Parlamentul European că o ține în brațe pe Kovesi
Reprezentanții PSD în Parlamentul European au transmis o scrisoare în care solicită ca procedura selecției procurorului-șef european, pentru care este înscrisă Laura Codruța Kovesi, să fie una transparentă, iar Comisia LIBE să aibă drept de vot în acest sens.
Anunțul a fost făcut de Gabriela Zoană, europarlamentar PSD.
„Eu împreună cu domnul Nica și alți colegi din grupul S&D am trimis o solicitare să fie o procedură transparentă, să se respecte procedura și anume să existe vot în Comisia LIBE. Toți eurodeputați care fac parte din Comisia LIBE să își exprime punctul de vedere prin vot, așa cum este normal și așa cum prevede regulamentul”, a afirmat Gabriela Zoană, joi, pentru MEDIAFAX.
PSD este supărat că nu poate stopa ascensiunea Codruței Kovesi către șefia Parchetului European din cauza mecanismelor de alegere a candidaților impuse de Parlamentul European.



Comentarii