
Bombă pentru Dragnea. Liderul PSD Pitești îi dă lovitura. „Îmi dau demisia, e scrisă!”
Sătul de nedreptățile pe care le îndură organizația PSD Pitești, cea mai mare și puternică din județ, președintele Cristian Gentea ne-a declarat că are demisia scrisă!
Picătura care i-a umplut paharul lui Gentea se referă la situația de la Finanțe Argeș, care de trei săptămâni nu are director.
Acesta este gata să părăsească partidul, împreună cu mai mulți colegi din PSD Pitești, dacă la Finanțe Argeș se va aduce un om din afara instituției, în detrimentul lui Lucrețiu Tudor, care a condus destinele agenției județene până în ianuarie, cu delegație. Nu a fost însă organizat un concurs nici acum, iar, după unele informații, instituția va fi condusă de Dumitru Braia, care în ultimul timp a lucrat în Teleorman. Acesta ar aștepta numirea pe post în orice clipă. Despre ce se întâmplă la Finanțe Argeș, rămasă fără director de 3 săptămâni, o poziție tranșantă a avut și primarul Piteștiului, Cornel Ionică
„Îmi dau demisia, e scrisă! Așa se aude, că azi sau mâine Braia va fi numit șef la Finanțe. Șerban Valeca nu-mi răspunde la telefon, îl sun de ieri dimineață. Am mai spus că dânsul nu comunică, n-a zis nimic, a dat de înțeles că îl susține pe Lucrețiu Tudor. Dar acum nici nu mai răspunde la telefon. Eu am vorbit cu toată lumea și au fost mai mulți de acord să ne dăm demisiile. Nu știu dacă chiar o vor face, dar eu sunt hotărât și nu mă voi răzgândi”, ne-a declarat Cristian Gentea, relatează http://contraataculargesului.ro.



Comentarii