Șoc. Judecătorii îl desființează pe Tudorel Toader. Nu poate da ordonanța care-l scapă pe Dragnea de pușcărie

Judecătorul Ciprian Coadă, de la secția penală a Curții de Apel Constanța, demonstrează limpede de ce ordonanță pregătită de Tudorel Toader pentru anularea condamnarilor marilor corupți nu este admisibilă. „Ideea promovării unei ordonanțe de urgență mi se pare pripită și plină de riscuri, putând genera noi procese la CEDO și fiind de natură a pune judecătorul național într-o sarcina extrem de ingrată”, afirmă Coadă.

Într-un interviu pentru ziare.com, judecătorul argumentează de ce completurile de cinci judecători au funcționat legal până la apariția deciziei CCR.

„În absența unor cazuri de fraudă, această situație nu este de natură să atragă nelegalitatea constituirii completurilor de judecată și nici a hotărârilor pronunțate de acestea, prin simplă sesizare a unor diferențe de interpretare ivite în procesul de aplicare a legii sau a regulamentelor de ordine interioară.

Din perspectiva situației analizate, completurile de 5 judecători ale ICCJ au funcționat pe o baza legală până la apariția deciziei Curțîi Constituționale a României – hotărârile de colegiu ale ICCJ, care se bucură și în prezent de prezumția de validitate, în absența unei hotărâri judecătorești pe care orice instanța de contencios administrativ ar fi putut să o pronunțe începând cu anul 2014 și care le putea invalida că acte administrative.

Această baza legală este susținută și de faptul că procedura tragerii la sorți, cu privire la un număr de 4 din cei 5 judecători ai completurilor, a fost parcursă, că o eventuală excepție privind nelegală compunere a completului nu a fost invocată pe parcursul soluționării cauzelor și că, după rămânerea definitivă a hotărârilor pronunțate de ICCJ, iar până la sesizarea conflictului de natură constituțională din vara anului 2018, părțile interesate nu au formulat contestație în anulare pe acest motiv.

Prin urmare, dacă nu au recurs la aceste mijloace legale pe întrega durata a caii de atac și nici ulterior, într-o interpretare logică înseamnă că părțile din proces nu au avut nimic de obiectat cu privire la modalitatea de constituire a completurilor de judecată și nici cu privire la aparență de imparțialitate de judecătorilor.

Lipsa de imparțialitate a judecătorilor nu poate fi pusă la îndoială prin simplă invocare a nelegalei compuneri, câtă vreme este de notorietate că această problema se remediază prin intermediul instituției abtinerii și recuzarii.

Toate aceste incidente procedurale, care se pot ivi în legătură cu modalitatea de constituire a completurilor de judecată, nu înseamnă abuz și nu pot conduce la concluzia că persoane nevinovate au fost condamnate pe nedrept, pentru că ele se pot datora unor diferențe de interpretare în procesul de aplicare a legii străine ideii de inechitate sau unor situațîi ivite mai presus de voință organelor judiciare, deci neimputabile acestora și cu atât mai puțîn părților.

(…) În condițiile în care culpă legiuitorului este evidență, este incorect, în primul rând, față de justitiabili a se pune în discuție legalitatea constituirii unor completuri de judecată, doar pentru că președintele instanței sau colegiul de conducere, pentru a da eficientă accesului la justiție, și-au asumat răspunderea de a reglementa o situație, pe care legea ori Regulamentul nu au prevăzut-o”, a explicat judecătorul.

Judecătorul arată în continuare că CEDO și CJUE au dat deja soluțîi în cazuri similare, dispunând în sens contrar celor dorite de Tudorel Toader.

„O eventuală repunere în termen nu ar face decât că termenul inițial de 30 de zile să poată fi extins în mod artificial la o durata de 4 ani, cu toate că nicio situație obiectivă nu a împiedicat părțile interesate să aducă mai devreme în atenția instanțelor un asemenea incident procedural pe cale de excepție, în cursul procesului, sau pe calea unei contestațîi în anulare, cu respectarea termenul inițial de 30 de zile, încă de la momentul potrivit.

Este de observat că, în raport cu dispozițiile similare din materia apelului penal, repunerea în termen reprezintă atributul exclusiv al instanței, iar această instituție este condiționată de o cauza temeinică de impiedicare.

Prin urmare, o repunere în termen nu poate avea loc prin simplă intervenție a legiuitorului, mai cu seama că, fiind vorba despre o problema de interpretare legală cu privire la modul de constituire a completurilor de cinci judecători, nimic nu împiedică părțile interesate să invoce acest incident procedural prin intermediul cailor legale amintite și cu mult mai devreme de dată constatării conflictului de natură constituțională.

Toți judecătorii care au făcut parte din aceste completuri sunt independenți, niciunul dintre aceștia nu se află într-o incapacitate funcțională, cei desemnați prin tragere la sorți au fost majoritari și cu toțîi au participat la judecarea cauzei în formulă numerică prevăzută de lege, iar în măsură în care dosarul le-a fost repartizat în mod aleatoriu și în privința lor nu s-au formulat cereri de recuzare ori aceste cereri au fost respinse, nu există premise pentru că, fie și în aparență, dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art.6 din Convenția Europeană, să fi fost încălcat.

Mai mult, instanța de la Strasbourg, în considerarea posibilităților oferite de art.4 din Protocolul 7 al Convenției, admite redeschiderea procesului penal numai în cazul unor fapte noi descoperite sau a unor vicii fundamentale de procedura independente de voință părților și pe care părțile nu au avut posibilitatea de a le înlătura în procedura inițială, fie pentru că nu le-au cunoscut, fie pentru că legea internă nu le oferea un asemenea remediu, fie pentru că demersul lor a eșuat.

De altfel, din perspectiva problemei ce ne interesează, într-o decizie recentă pronunțată la dată de 15.09.2019 în cauza Tsanova – Gecheva împotriva Bulgariei, CEDO a stabilit: ‘Chiar presupunând că desemnarea unui judecător raportor într-un complet de 5 judecători nu a fost efectuată aleatoriu, neexistând alte dovezi ale lipsei de imparțialitate a judecătorilor care alcătuiesc completul, nu rezultă încălcarea exigențelor art.6 din Convenție, neexistând alte dovezi ale lipsei exigențelor art.6 din Convenție din acest punct de vedere’.

În esență, posibilitatea de a formulă contestație în anulare nu poate fi deschisă doar anumitor condamnați, ci tuturor părților din proces, or, pe această cale, se încalcă în mod evident principiul non bis în idem, consacrat de art.6 din Codul de Procedura Penală, art.4 paragraful 1 din Protocolul nr.7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și art.50 din Carta Europeană a Drepturilor Omului, prin riscul că orice persoană să suporte consecințe mai grele decât cele inițiale în calea de atac promovată de o parte cu interese contrare.

CEDO a condamnat Croația pentru deficiențele de motivare ale Curțîi Constituționale care nu au ținut seama de toate principiile Convenției, iar CJUE a sancționat Portugalia pentru eroarea instanței sale supreme de a se raporta numai la un tip de jurisprudența al instanței europene, cu caracter izolat și căruia i-a oferit propria interpretare, fără a apela la răspunsul Curții într-o problema de drept controversată și căreia ii era asociată o jurisprudența majoritară, contrară celei invocate în decizia instanței naționale.

Ținând seama de toate aceste elemente, ideea promovării unei ordonanțe de urgență mi se pare pripită și plină de riscuri, putând genera noi procese la CEDO și fiind de natură a pune judecătorul național într-o sarcina extrem de ingrată.

Mai înțelept ar fi că o eventuală discuție să facă obiect al consultării publice, iar o eventuală soluție să fie promovată printr-un proiect de lege, pentru a oferi tuturor profesioniștilor dreptului și Curțîi Constituționale posibilitatea de a exprimă un punct de vedere asupra unei chestiuni de drept ce riscă să genereze mult mai multe probleme decât cele pe care autorii propunerii intenționează să le rezolve”, a mai spus Ciprian Coadă.