ALERTĂ. FOST SENATOR UDMR DAT ÎN URMĂRIRE GENERALĂ. ARE DE FĂCUT 3 ANI DE PUȘCĂRIE

ALERTĂ. FOST SENATOR UDMR DAT ÎN URMĂRIRE GENERALĂ. ARE DE FĂCUT 3 ANI DE PUȘCĂRIE

Fostul senator UDMR de Covasna Olosz Gergely, care a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, a fost dat în urmărire internaţională, după ce anterior fusese dat în urmărire naţională şi consemn la frontieră, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, Nicoleta Tolvaj Marin.

„În luna decembrie, persoana în cauză a fost dată în urmărire naţională şi consemn la frontieră pentru punerea în executare a mandatului, iar acum a fost dată în urmărire internaţională şi se fac verificări pentru depistarea şi reţinerea acesteia”, a precizat Nicoleta Tolvaj Marin.

Olosz Gergely, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi fost senator UDMR, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în formă continuată.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.