Schitul Babiclior, femeile care au drept meserie rugăciunea

În comunitățile vechi, călugării trăiau din pomană. Nu aveu moșii din care să se întrețină, ca în ziua de astăzi. Exista o legătură strânsă între comnitate și călugări: cei din urmă primeau strictul necesar pentru a se ruga la Dumnezeu în numele celor dintâi, care îi hrăneau. Asta era treaba călugărilor, să se roage. Această relație religioasă s-a păstrat la Schitul Babicilor din Jurilovca.

În octombrie, biserica de rit vechi din Jurilovca, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, datând din 1838, a sărbătorit 180 de ani de existență în forma actuală. Înaintea ei, rușii lipoveni, creștini ortodocși de rit vechi, își construiseră aici o biserică din lemn, la 1705. O particularitate a acestei biserici este crucea cu opt extremități. A doua particularitate este ”Schitul Babicilor”.

”Aici în perimetrul bisericii este un loc unde sunt câteva clădiri mai mititele unde se retrag femeile bătrâne. Este un lăcaș fără bărbați. Se retrag femeile care nu au posibilități materiale de întreținere, sau unele au, dar se retrag aici pentru a le fi mai ușor să participe la toate slujbele care se fac la biserică. Locul a primit denumirea de schit. Așa este cunoscut la noi în localitate că este schit”, a spus Maxim Busla, 65 de ani, lipovean din Jurilovca, fost inginer piscicol.

Altfel spus, femeile vârstnice, ”babica” vine de la rusescul babușca – adică bunică, nu sunt călugărițe propriu-zise, dar vin aici pentru a duce o viață de călugăriță în interiorul comunității.

”Ca vechime eu știu de la mama mea, care era născută în anul 1919 că de când se știa ea, aici au fost aceste căsuțe. Au mai fost refăcute, oameni cu dare de mână au făcut altele mai noi. Femeile acestea mor și sunt înmormântate aici. Se întrețin prin pomenile date de oameni, la slujbe de pomenire, alții cu dare de mână aduc și în afara pomenilor… mâncare, alimente. Unii mai aduc și lemne, ele practic stau aici și sunt ajutate pentru că nu există slujbă la biserică, indiferent de oră și zi la care să nu participe ele. Mulți vin și le donează bani: roagă-te pentru persoana cutare… că e mort, că este pentru însănătoșire,… iar ele, săracele, bat mătănii aici”, a mai spus Maxim Busla, 66 de ani, lipovean din Jurilovca, fost inginer piscicol.

”Lumea, ce dă, totul trebuie pus la masă”

Pomana se petrece în sala festivă a bisericii, iar mâncarea, preparată din donații, este servită de bucătărese, respectiv femeile din comună care ajută parohia oriunde este nevoie.

”Duminică, de pildă, vom face facem ciorbă din oase de vită și felul doi,… să vedem,… Aici, lumea dă donații și la final tragem linie și știm cât trebuie, ce trebuie…. Noi nu facem meniul ca la restaurant… Se adună donasțiile, facem bilanțul și facem ce trebuie. Lumea, ce dă, totul trebuie pus la masă. Piftele din pește, marinată, care este nelipsită, specifică zonei…”, ne-a spus una dintre bucătărese, după ce a terminat de strâns masa. Între timp, preoții și babicile au început să cânte imnuri religioase de pomenire… pentru cei care au donat și în numele celor pentru care s-a donat. Să fie pomeniți…

Cuvântul ”lipovean” ar putea veni din ”lipa”, adică ”tei”

”Din câte cunosc în literature de specialitate termenul de lipovean nu este clar definit. Sunt bănuieli, presupun

că ar veni de la cuvântul lipa, care în limba rusă înseamnă tei. Ca proveniență, eu am întâlnit în unele locuri că ar fi portul și vorba și tradiția dintr-o regiune de la sud de Moscova”, a explicat  Maxim Busla.

În secolul al XVII-lea, Patriarhul Nikon al rusiei a vrut să facă o refor­mă, potrivind rânduiala slujbelor după cea folosită de greci. Majoritatea credincioşilor s-au supus. Alţii n-au vrut să-şi lepede rânduiala străveche, cu care L-au primit din moşi-strămoşi pe Hristos și au început să fie prigoniți. Așa au ajuns unii în Dobrogea, unde stă­pânirea turcească i-a lăsat să-şi vadă de credinţa şi pes­cuitul lor. Toate aşe­zările din preajma lacului Razelm au fost întemeiate de ei – Jurilovca, Slava Rusă, Slava Cercheză…