
Vreme anormală în România! În acest weekend va fi… vară
Vreme anormală în România, dar și în întreaga peninsulă Balcanică, la sfârșitul acestei săptămâni. Potrivit celor de la severe-weather.eu, e posibil să se înregistreze temperaturi record pentru această perioadă. Vor fi multe grade în termometre, similare celor din zilele de vară.
Astfel, se anunță temperaturi medii de circa 25 de grade, putând urca uneori și peste 27-28 de grade.
Luna octombrie a fost una dintre cele mai călduroase din istorie, dar nici luna noiembrie nu pare că ar indica apropierea iernii.
Cu 10 grade mai mult
În mod normal, în această perioadă a anului, temperaturile medii se învârt între 14-16 grade. Acum vor fi cu cel puțin 10 grade mai mult.
Astfel de temperaturi, care stabilesc noi recorduri istorice, se vor înregistra în nordul României, nordul Serbiei, în Croația și sudul Ungariei.



Comentarii